Vineri, 11 mai, de la ora 19.00, la Filarmonica „Oltenia” va avea loc un Concert Richard Strauss / Şostakovici, susţinut de Orchestra Simfonică (dirijor: Eric Lederhandler – Belgia) şi de solistul pianist Horia Maxim.
În program:
George Enescu: Rapsodia română nr. 2 în Re major, op. 11
Richard Strauss: Burlesca în Re minor pentru pian și orchestră
Dmitri Șostakovici: Simfonia nr. 10 în Mi minor, op. 93
Primul dirijor străin care a fost numit director muzical al unei orchestre simfonice din China, Eric Lederhandler a deţinut acest statut la Orchestra Simfonică Jiangsu (Nanking), până în martie 2014. În 1992, a înfiinţat Orchestra de Cameră “Nuove Musiche”, al cărei dirijor este în Belgia şi peste hotare. A fost dirijorul spectacolului “Opera Mobile”, iar în prezent dirijează spectacolele de operă ale casei de producţie “Idée Fixe”.
Eric Lederhandler a fost numit prim-dirijor invitat al Orchestrei Filarmonicii de Stat din Vidin (Bulgaria) şi încă mai colaborează cu numeroase orchestre. Este invitat în mod regulat ca oaspete al Conservatorului din Sichuan, China, unde dirijează orchestra şi susţine cursuri de master – proiecte desfăşurate cu sprijinul Comunităţii Belgiene de Limbă Franceză. În Belgia, a dirijat Ansamblul Vocal al RTBF şi corurile Conservatorului Regal din Bruxelles. A colaborat ca dirijor invitat cu Orchestra Regală de Cameră a Valoniei, Orchestra Simfonică a Conservatorului Regal şi Orchestra Naţională a Belgiei.
Considerat unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim (născut în anul 1971, la Galaţi) este un muzician a cărui prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic. A cântat în peste 500 de concerte, ale majorităţii orchestrelor simfonice din România, cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini în recitaluri camerale susţinute pe scene din Germania, Franţa, Italia, Austria, Israel, Japonia şi, bineînţeles, din ţara sa de origine.
A înregistrat variate lucrări pianistice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii (ex. „Youth Without Youth”, film produs şi regizat de Francis Ford Coppola în anul 2007). Horia Maxim a început studiul pianului sub îndrumarea eminentului profesor Mircea Costache, în cadrul Liceului bucureştean „George Enescu’’, în timp ce perioada studiilor desfăşurate la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a fost marcată de influenţa excepţională a maestrului Dan Grigore şi a doamnei Delia Pavlovici. În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. În această calitate este invitat, deseori, să susţină importante proiecte de educaţie (cursuri, competiţii) româneşti şi internaţionale.
***
Rapsodia a II-a în Re major de George Enescu evocă o atmosferă eroică, baladescă, meditativă. Spiritul polifonic animă această lucrare, melodii precum „Pe o stâncă neagră“, „Sârba lui Pompieru“, „Văleu, lupul mă mănâncă“, „Bâr, oiţă de la munte“ fiind expuse etajate, discret dezvoltate şi diversificate timbral. Evoluţia sonoră nu este în nici un moment forţată, acumulările progresive generează momente de culminaţie, pentru ca rapsodia să se încheie liniştit, în unduirile evocatoare ale flautului.
***
Burlesca în Re minor pentru pian şi orchestră de Richard Strauss a fost compusă în anul 1885 (prima audiţie având loc în 1890, la Eisenach, cu Eugen d’Albert la pian şi Richard Strauss la pupitrul dirijoral); ea îmbină caracteristicile acestei piese de gen cu particularităţi ale concertului. Burlesca, termen provenit din limba italiană („burla” însemnând „glumă”, „farsă”), defineşte o piesă instrumentală sau orchestrală de gen în care predomină caracterul vioi, de bună dispoziţie, sau elemente groteşti, caricaturale.
***
Simfonia a X-a constituie, probabil, cel mai strălucit exemplu de sinteză ingenioasă, în cel mai pur stil „aluziv”, definitoriu pentru viziunea creatoare a lui D. Şostakovici. Fără îndoială, lucrarea se înscrie în tradiţia „codurilor simbolice” ce se regăsesc în majoritatea compoziţiilor lui. Obsesivul motiv al identităţii personale a autorului Simfoniei a X-a este inserat în ultimele două părţi ale lucrării: în nocturna din partea a treia se disting atât codul DSCH (corespondentul numelui scris în limba germană, Dmitri SCHostakovich), cât şi celebra temă Elmira, studenta de care compozitorul se îndrăgostise.
