Weekend cu spectacole și expoziție la Teatrul “Colibri”

0
629

Sâmbătă, 12 mai 2018, la ora 18:00 publicul este așteptat la Teatrul pentru Copii şi Tineret “Colibri” la spectacolul “Frumoasa din pădurea adormită”, comedie muzicală pentru copii, scenariul și regia Cristian Pepino, scenografia Vlad Tănase, muzica Dan Bălan, cu actorii Alla Cebotari, Rodica Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Alis Ianoș, Adriana Ioncu, Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu.

Tot sâmbătă, 12 mai 2018, dar de la ora 19:00, Asociația April Hub împreună cu Comunitatea Instagram Craiova vernisează expoziția de fotografie #InstaCraiova – ediția a III – a, în Sala studio a teatrului. Expoziția va fi deschisă până la 20 mai 2018 și va putea fi vizitată conform programului Agenției Teatrului Colibri. Intrarea este liberă.

Duminică, 13 mai 2018, la ora 11:00, puteţi vedea “Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, un spectacol de Iulia Cârstea, asistent scenografie Iulia Goanță, muzica Alin Macovei-Moraru. În distribuție: Mugur Prisăcaru, Cosmin Dolea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Adriana Ioncu, Ionica Dobrescu, Alla Cebotari, Rodica Prisăcaru, Iulia Cârstea.

Biletele pentru spectacole se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. După ora de începere a spectacolului accesul în sală nu mai este permis.