Simona Popescu vine la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni”

0
390

Scriitoarea Simona Popescu este invitată la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni” – vineri, 18 mai, de la ora 17.00, la Sala „Ia te uită!” a Teatrului Național „Marin Sorescu”. Simona Popescu va citi din poemele sale, iar actrița Petronela Zurba va recita versuri dintr-o selecție propusă de Nicolae Coande. Violoncelistul Mircea Suchici va însoți poezia invitatei pe întreg parcursul evenimentului.

Simona Popescu este poetă, prozatoare și eseistă. S-a născut la 10 martie 1965 în Codlea (Brașov). A absolvit, în 1987, Facultatea de Litere a Universității din București (secția limba și literatura română – limba și literatura franceză). Și-a început activitatea literară ca membră a „grupului de la Brașov” format în anii ’80 împreună cu poeții Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea. După 1983 a frecventat cenaclul „Universitas” condus de Mircea Martin și cenaclul „Junimea” condus de Ovid S. Crohmălniceanu, ambele în cadrul Universității din București. În prezent este conferențiar dr. la Facultatea de Litere a Universității din București.

***

Prima ediție a „Adunării Poeților și a SpectActorilor Craioveni” – eveniment care își propune să menţină treaz spiritul poeziei în oraş – a avut loc pe 11 noiembrie 2016, la sala “Ia te uită!” a Teatrului Național din Craiova. 

Au fost invitați până acum poeții Cristian Bădiliţă („Procesul lui Baudelaire”, o conferinţă în care, pe lângă reconstituirea faimosului proces intentat poetului francez, scriitorul a prezentat într-o nouă traducere, literală, cele 13 poeme inculpate însoţite de comentarii teologico-literare şi de proiecții), Claudiu Komartin (a citit poeme inedite și a susținut conferința „Sfârșitul tuturor profețiilor”), Dumitru Florin Emilian, pe numele său de scenă eCHT (a susținut un performance vizual intitulat „Fărămintea lui eCHT”, un show de iluzii la care poetul a lucrat cu versuri și instrumente adecvate).

 Paul Celan, însoțit de memoria poetei Ingeborg Bachmann, a fost omagiat în cadrul spectacolului „Paul Celan: Fuga morţii / Timp al inimii”, un performance pornind de la poemele şi corespondenţa lui Paul Celan, regia Alina Hiristea, precedat de o introducere în poezia și viața marelui poet german aparținând lui Nicolae Coande.

 Poeților Marin Sorescu și Nichita Stănescu le-au fost dedicate în 2018 evenimente speciale prilejuite de comemorarea a 82, respectiv 85 de ani de la nașterea lor, la care au participat scriitori din oraș, dar și actorii Anca Dinu, Haricleea Nicolau, Petronela Zurba, Gabriela Baciu, Angel Rababoc, Nicolae Vicol, Natașa Raab, Constantin Cicort.

 Din Craiova au citit, au prezentat și au dialogat poeții Ionel Ciupureanu, Ioan Lascu, Emilian Mirea, Mihai Firică, Silviu Gongonea, Mihai Ene, Ion Munteanu, Ion Maria, Petrișor Militaru, Cornel Ducan, Constantin Pădureanu, Mădălina Nica, Lia Boangiu, dar și eseiștii Cătălin Ghiță, Roxana Ghiță, Ștefan Vlăduțescu.