Autoturism distrus de o rachetă de semnalizare, în Craiovița Nouă

0
450

Autoturismul unui bărbat din cartierul craiovean Craiovița Nouă a fost distrus, marți seară, de un obiect metalic cilindric, ce s-a dovedit a fi o rachetă de semnalizare trasă de militari ai Brigăzii Multinaționale în timpul unui exerciţiu desfășurat la Tancodrom, o zonă aflată la mai bine de 2 km depărtare. Alte două rachete au fost găsite, ieri dimineaţă, în grădina unui bloc. A fost demarată o anchetă, sub coordonarea Parchetului Militar Timișoara (în a cărui rază de competență teritorială se află Craiova), pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a petrecut evenimentul.

Panică, marți seara, printre locuitorii cartierului craiovean Craioviţa Nouă, în zona Pieţei Big, după ce un obiect metalic cilindric a căzut din cer, a străpuns parbrizul unei maşini aflate în parcarea blocului 155G, și i-a distrus bordul. Speriaţi, oamenii au sunat la 112, anunțând că mai văzuseră și alte obiecte luminoase pe cer. Pompierii și echipa Pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au fost primii la fața locului şi au izolat zona. Apoi au venit şi poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Dolj, pentru a stabili ce este, de fapt, obiectul metalic, cu o lungime de aproximativ 40 de centimetri şi greu de circa două kilograme căzut pe mașina craioveanului. În cele din urmă, s-a stabilit că era vorba despre o rachetă de semnalizare trasă de militarii polonezi care desfăşurau un exerciţiu într-un poligon situat la circa 2 kilometri, zonă cunoscută drept Tancodrom. De altfel, într-un comunicat de ieri, reprezentanţii Brigăzii Multinaţionale Sud-Est și-au asumat evenimentul și au precizat că a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili exact circumstanțele în care rachetele au ajuns în zone populate: «În seara zilei de 8 mai 2018, o subunitate din cadrul Contingentului Militar Polonez dislocat în România, în cooperare cu militari din cadrul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din garnizoana Craiova, au executat o activitate curentă de instrucție tactică pe timp de noapte în terenul de instruire Obedeanu. Antrenamentele nu au presupus executarea de trageri cu armamentul individual sau cu cel montat pe tehnica blindată din dotare. În scopul semnalizării momentelor tactice și identificarea reperelor din teren, subunitatea poloneză a folosit mijloace de iluminare (tip „rachete de semnalizare”) în conformitate cu scenariul tactic aprobat. Referitor la incidentul semnalat în mass-media, privind pagube materiale produse unui vehicul parcat în cartierul Craiovița Nouă, într-o zonă aflată la aproximativ 2 km de locul de desfășurare a instruirii, a fost demarată o anchetă sub coordonarea Parchetului Militar în vederea stabilirii legăturii de cauzalitate între activitatea de instrucție și incidentul raportat. De asemenea, o comisie de cercetare administrativă numită de comandantul Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” cercetează circumstanțele evenimentului», au informat reprezentanţii Brigăzii Multinaţionale Sud-Est. Celelalte două rachete au fost găsite ieri dimineață, în grădina blocului 153C, tot în Craiovița Nouă, în apropierea mașinii avariate și partea bună este că nu au existat victime, doar pagube materiale.

***

Contingentul polonez este parte componentă a iniţiativei comune, având misiunea de a contribui la asigurarea prezenţei consolidate în Sud-Estul Alianţei, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului NATO de la Varşovia din 2016. Detașamentul este format din 225 de militari şi 47 de mijloace tehnice în compunerea Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est. Durata unei rotații în România pentru fiecare contingent este de aproximativ şase luni.