Întrevederea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu secretarul general al Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), Fang Liu

0
329

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut astăzi o întrevedere, la Palatul Victoria, cu secretarul general al Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), Fang Liu.

Şeful Executivului a reiterat interesul pe care țara noastră îl acordă creșterii rezilienței și, implicit, asigurării securității cibernetice, într-un mediu cu tot mai multe provocări. De asemenea, l-a asigurat pe secretarul general al OACI de susținerea României față de obiectivele organizației, în general, și pentru cele care vizează asigurarea securității și siguranței aviației civile, în mod special.

Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă, a susținut necesitatea unei reprezentări adecvate a specialiștilor români în cadrul OACI, ținând cont de tradiția pe care țara noastră o are în domeniul aviației civile și, mai ales, de înalta calificare a experților români.

În perioada 7-9 mai 2018, are loc, la Bucureşti, reuniunea Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), privind securitatea cibernetică în aviaţia civilă, eveniment care urmărește promovarea şi armonizarea demersurilor din domeniul securităţii cibernetice la nivel regional şi global.