Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția American Corner, continuă seria activităților desfășurate în cadrul proiectului intitulat „Împreună pentru un mediu mai curat”.
Următoarea activitate va avea loc marți, 8 mai 2018, în Pădurea Bujorului de la Plenița, o arie protejată, de interes național, unde se întâlnește specia de floră protejată bujorul românesc. În cadrul activității, angajații Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, împreună cu elevii din clasele a XI-a a Colegiului „Henri Coandă” din Craiova, însoțiți de cadre didactice, vor pune pe arbori mesaje de conștientizare și informare a publicului pentru protejarea florei spontane și a pădurii.
Activitatea, care se realizează cu sprijinul Agenției Județene de Protecție a Mediului și a Primăriei Plenița, urmărește educarea și informarea publicului pentru protejarea bujorului de pădure.
Plecarea spre Plenița va fi la ora 8.30, din fața Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, iar transportul pentru participarea la această activitate va fi asigurat din grantul American Corner Craiova.
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”