FC Barcelona, noua campioană a Spaniei

0
590

FC Barcelona este noua campioană a Spaniei după succesul cu scorul de 4-2 pe terenul celor de la Deportivo la Coruna, într-un meci în care Florin Andone a prins doar patru minute. În acelaşi timp, galicienii au retrogradat în liga secundă. Coutinho a deschis scorul pentru catalani în minutul 7, Messi a dublat avantajul oaspeţilor în minutul 38, iar Lucas Perez a redus din diferenţă şi a stabilit scorul pauzei în minutul 40. Emre Colak a egalat şi a reaprins speranţele gazdelor în minutul 64, dar Messi a stabilit rezultatul final în minutele 82 şi 85, şi a adus al şaptelea titlu în zece ani pe Camp Nou, cu patru etape înainte de final. Este al 25-lea titlu al Barcelonei, iar Deportivo  se întoarce în liga secundă după patru sezoane.