Gazprom dă, de ieri, gaze la toată Europa, prin Nord Stream

0
343
Dirk von Ameln

Grupul rus Gazprom a început să livreze gaze naturale Europei, prin conducta Nord Stream, ieri la ora 12.00 GMT, cantitatea livrată iniţial urmând să fie de un milion de metri cubi pe oră, sau aproximativ 8,5 miliarde metri cubi pe an, a declarat directorul companiei Nord Stream AG, Dirk von Ameln, transmite Interfax. Potrivit lui Dirk von Ameln, Nord Stream are ca obiectiv ţintă livrări de 27,5 miliarde metri cubi pe an, suficient pentru a acoperi necesarul a 23 de milioane de gospodării, însă atingerea acestei ţinte nu depinde numai de Nord Stream. Dirk von Ameln a precizat că Nord Stream AG oferă doar infrastructura de transport, însă Gazprom are controlul asupra modului de utilizare. Dirk von Ameln a mai spus că vede Nord Stream ca o conductă care va completa proiectele South Stream şi Nabucco mai degrabă decât să rivalizeze cu ele. Directorul Nord Stream AG a adăugat că creşterea cererii de gaz în Europa înseamnă că toate proiectele de gazoducte vor găsi pieţe de distribuţie. Nord Stream AG este o companie înregistrată în oraşul elveţian Zug. Von Ameln a dezvăluit că Gazprom a respins propunerea iniţială referitoare la înregistrarea companiei Nord Stream în Germania. Olanda şi Irlanda au fost alte opţiuni analizate, însă, până la urmă, a fost aleasă Elveţia, din motive logistice şi financiare. Cancelarul german Angela Merkel, şi preşedintele rus, Dmitri Medvedev, au inaugurat ieri, la Lubmin (Germania), prima conductă din proiectul gazoductului Nord Stream, noua rută maritimă a gazelor naturale din Rusia către Europa, via Marea Baltică. Nord Stream include două conducte, fiecare dintre ele cu o lungime de 1.224 kilometri, dintre care a doua va fi construită până la sfârşitul anului 2012. În spatele acestui proiect de 7,4 miliarde de euro stă un consorţiu dominat de grupul rus Gazprom (51%), alături de companiile germane BASF şi EON (fiecare cu un pachet de 15,5%), grupul GDF Suez şi societatea olandeză Gasunie (fiecare cu 9%).