Un stil de viaţă sănătos şi pentru preşcolari

0
456

Copiii de la Grădiniţa Nr. 21 „Tudor Vladimirescu” din Craiova au fost incluşi în proiectul  „Sănătate pentru corpul meu. Ce şi cât mâncăm?”, iniţiat de educatoarele  Simona Florea şi  Angelica Bancă. Prin intermediul acestui proiect, preşcolarii au învăţat care sunt alimentele sănătoase, pe care le-au desenat într-o piramidă şi chiar au făcut mici degustări. Din program nu a lipsit nici exerciţiile fizice. În sprijinul acestui proiect au venit şi părinţii, care au participat la dezbateri pe tema practicilor alimentare din familie.

«Scopul activităţilor desfăşurate a fost educarea preşcolarilor şi a părinţilor acestora în vederea promovării sănătăţii şi a stării de bine, formarea unui stil de viaţă sănătos prin cultivarea respectului faţă de viaţa personală, sănătatea proprie şi a celorlalţi. Toate aceste acţiuni se înscriu fac parte din campania naţională „Viaţa”», a spus educatoarea Simona Florea.

Pentru a asigura o alimentaţie sănătoasă şi colegilor din alte unităţi de învăţământ, preşcolarii şi cadrele didactice de la Grădiniţa 21 au donat fructe şi legume pentru copiii cu deficienţe  de la Şcoala Specială “Sfântul Mina”. Acţiunea a făcut parte din programul naţional „Săptămâna fructelor şi legumelor donate”.