PSD îi cere lui Geoană să renunţe de bunăvoie la conducerea Senatului

0
356
Victor Ponta

Membrii Biroului Permanent Naţional al PSD au votat ieri o decizie prin care să îi solicite lui Mircea Geoană, în mod oficial, să renunţe benevol la preşedinţia Senatului, au declarat pentru Mediafax surse de la vârful partidului. Biroul Permanent Naţional al PSD a luat această decizie cu doar un vot împotrivă. Potrivit discuţiilor din conducerea PSD, senatorii social-democraţi îi vor propune lui Geoană, în locul preşedinţiei Senatului, conducerea Comisiei de politică externă. De asemenea, Titus Corlăţean, actualul preşedinte al acestei comisii, ar urma să fie propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, au relatat sursele citate. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu a fost prezent la şedinţa Biroul Permanent, el neprimind o invitaţie oficială în acest sens. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a refuzat să anunţe decizia BPN al PSD referitoare la Mircea Geoană, precizând că merge să discute cu senatorii partidului, iar la ieşire va comunica hotărârea colegilor săi: „Merg şi discut la grup cu colegii senatori. La ieşire, vă comunic decizia colegilor mei”. „Aici (n.r. – în BPN al PSD) a fost un vot, urmează un vot şi în grupul de la Senat”, a fost singura precizare pe care a mai făcut-o preşedintele PSD.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că decizia BPN este „pripită şi nejustificată”, că aceasta face rău partidului şi este determinată de „interese meschine”. Totodată, ea reprezintă „o greşeală strategică”, pentru că aceasta va duce la pierderea, de către social-democraţi, a poziţiei de preşedinte al Senatului.