Alegeri prezidenţiale în Muntenegru

0
517

Muntenegru organizează astăzi alegeri prezidenţiale, iar aproximativ 530.000 de alegători sunt aşteptaţi la urne într-un scrutin în care preşedintele Partidului Democrat al Socialiştilor (DPS), Milo Djukanovic, este dat ca favorit. Secţiile de votare se vor închide la ora 20.00. Acestea sunt primele alegeri de când Muntenegru a aderat la NATO, ele reprezentând un test pentru Djukanovic, un susţinător integrării euro-atlantice a Muntenegrului. Principalul său contracandidat este Mladem Bojanic, acesta fiind susţinut de mai multe formaţiuni din opoziţie, inclusiv de cele pro-ruse. Djukanovic a fost de şase ori prim-ministru şi a mai ocupat funcţia de preşedinte între 1998 şi 2003. Acesta a susţinut independenţa ţării sale faţă de Serbia şi apoi aderarea Muntenegrului la NATO, care s-a concretizat anul trecut, în pofida nemulţumirilor manifestate de Rusia. Potrivit sondajelor de opinie, Djukanovic ar putea câştiga alegerile prezidenţiale încă din primul tur.