Naţională „de panduri şi de jieni”

0
353

Trei jucători de la Pandurii, plus Lung şi Găman fac parte din lotul României

Maniera de joc a celor de la Pandurii şi stilul abordat de Grigoraş, apropiat de cel al lui Piţurcă, l-au convins pe selecţioner să convoace nu mai puţin de 3 jucători de la formaţia gorjeană pentru noua acţiune a naţionalei: fundaşul dreapta Pleaşcă, stoperul Chiricheş şi mijlocaşul central Pintilii. Marian Pleaşcă, 21 de ani, este al doilea fundaş dreapta propulsat în timp de un an de Grigoraş la naţională, după actualul stelist Gabriel Matei. Mihai Pintilii are 25 de ani şi este considerat de Petre Grigoraş cel mai bun jucător pe postul său din campionatul intern, iar Vlad Chiricheş a fost deja acontat de Steaua din iarnă. Piţurcă va miza în continuare şi pe cei doi foşti jucători ai Ştiinţei, transferaţi la Astra, Silviu Lung şi Valerică Găman, dar şi pe un alt oltean, Răzvan Raţ, de la Şahtior. „Pe Pleaşcă îl urmăresc de mai mult timp, este un jucător interesant, iar acum l-am convocat şi deoarece Măţel este indisponibil” a spus Piţurcă. Alături de Pandurii, doar Steaua mai are 3 jucători la naţională: Tătăruşanu, Bourceanu şi Tănase. Ionuţ Neagu, 22 de ani de la Oţelul a fost chemat în premieră de Piţurcă, în timp ce Chipciu, D. Nicolae, Papp, şi Varga au revenit printre tricolori. România va întâlni într-un meci amical selecţionata Belgiei, vineri, de la ora 21.45, pe stadionul „Maurice Dufresne” din Liege.

„Am căutat să aduc mulţi jucători tineri pentru a vedea cum reacţionează la acest nivel. La naţională de acum înainte vor veni jucătorii care evoluează în cel puţin două jocuri în perioada premergătoare convocării. Sunt jucători care au calitate, au perspective şi mă gândesc să pregătesc şi viitorul echipei naţionale. Strategia mea pentru aceste două jocuri nu era compatibilă cu calităţile lui Marius Nicolae, golgheterul campionatului, el se va regăsi cu siguranţă în vederile mele în viitor, mai ales la meciurile de acasă. Mă interesează şi rezultatele, dar obiectivul nostru este altul pentru aceste jocuri” a declarat ieri Victor Piţurcă.

Lotul convocat de Victor Piţurcă:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Steaua), Silviu Lung (FC Astra), Cristian Bălgrădean (FC Dinamo); Fundaşi: Srdjan Luchin (FC Dinamo), Marian Pleaşcă (Pandurii), Dorin Goian (Glasgow Rangers),  Valerică Găman (FC Astra), Vlad Iulian Chiricheş (Pandurii), Paul Papp (FC Vaslui), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Ştefan Radu (Lazio); Mijlocaşi: Gabriel Torje (Udinese Calcio), Dacian Varga (Kuban Krasnodar), Doru Mihai Pintilii (Pandurii), Ionuţ Neagu (Oţelul), Răzvan Cociş (FC Rostov), Alexandru Bourceanu (Steaua), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Cristian Tănase (Steaua). Atacanţi:  Daniel Niculae (AS Nancy-Lorraine), Alexandru Chipciu (FC Braşov), Ionuţ Mazilu (Arsenal Kiev), Bogdan Stancu (Orduspor).