Dolj: Peste 6 kg de heroină descoperite la PTF Calafat

0
427

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a descoperit în mașina cu care călătoreau doi cetățeni bulgari, 12 pachete care conțineau aproximativ 6.2 kg de substanță maronie, care s-a dovedit a fi heroină.

În data de 23.03.2018, în jurul orei 15.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-au prezentat pentru a intra în țară, călătorind cu un autoturism marca Volvo înmatriculat în Bulgaria, doi cetățeni bulgari, în vârstă de 24, respectiv 26 de ani.

Acționând în baza unei analize de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autoturismului.

Astfel, polițiștii de frontieră au depistat, într-un spațiu special amenajat în lateralele banchetei din spate, 12 pachete, în greutate de aproximativ 500 grame fiecare, ce conțineau o substanță maronie, suspectă a fi heroină.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor două persoane, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, acestea au fost preluate de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun. În urma cercetărilor preliminare efectuate de autorităţile bulgare, acestea au informat că a rezultat cantitatea totală de 6203 grame, iar în urma testelor efectuate a rezultat că substanţa este heroină, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Dolj, comisar Dănuț Rudăreanu.