”Voltaire” sărbătorește francofonia

0
484

Primăvara a venit la Liceul ”Voltaire” oricum, în ciuda tuturor prognozelor nefavorabile, mai ales că atmosfera de sărbătoare a fost creată încă de la începutul acestei săptămâni, printr-un spectacol intitulat ”Francophonie en fete”. Cu acest prilej, au fost pregătite momente artistice, constând în interpretări de piese muzicale, recitări și dramatizări în limba franceză, dar și în dansuri moderne și contemporane care au pus în evidență, o dată în plus, talentul copiilor și bucuria cu care aceștia se exprimă.

În cadrul acestui program, au fost premiați elevii care s-au remarcat prin rezultatele obținute la etapele județene ale olimpiadelor, fie că ne referim la cele de limbi moderne, limbi clasice sau de știinte sociale. Printre cei mai merituoși elevi ai liceului se numără Pau Patrizia (calificată la faza națională a olimpiadei de limba italiană), Dinculeană Maria Emilia (calificată la faza națională a olimpiadei de limba spaniolă), dar și Predescu Diana, Popescu Diana, Dinu Feodora, Grecu Adela, Silaghi Daiana (cu premii la olimpiada județeană de limba franceză), Bădan Iulia (limba spaniolă), Oprescu Gabi (limba latină) sau Mircea Marina (psihologie). Pentru decernarea premiilor, și-au oferit sprijinul atât domnul Julien Viguier, antreprenor francez, fervent susținător al proiectelor în care este implicat liceul, cât și Asociația Părinților și Profesorilor ”Voltaire”. Pe lângă diplome, copiii au primit și pachete generoase de rechizite și de cărți în limba franceză, de care au fost foarte încântați.

Explozie de veselie și culoare

Iniţiativa elevilor a fost marcată şi de lectorul francez de la Universitatea din Craiova, Baptiste Gasselin, care a apreciat entuziasmul cu care elevii celebrează, cu fiecare ocazie ivită, limba franceză, mai ales că îi cunoaște foarte bine, sprijinindu-i în mod constant prin activitățile din cadrul atelierul său, Production orale.

Înainte de finalul manifestării cultural-artistice, elevii au invitat publicul prezent la spectacol să viziteze și expoziția de lucrări plastice care surpinde atașamentul lor pentru valorile francofoniei, pentru bogăția de simboluri ale culturii și civilizației franceze.

Spectacolul s-a încheiat într-o explozie de veselie și culoare, în aplauzele audienței, cu binecunoscutul imn al Liceului ”Voltaire”, ”On ecrit sur les murs”.