Aparent în formă deosebită, deşi previziunile se întrevedeau, Nicolas Sarkozy a particapt la 3 martie a.c, la un forum găzduit de Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Retras din viaţa publică după înfrângerea categorică în alegerile primare ale dreptei din 2016, Nicolas Sarkozy a continuat să conferenţieze, departe de Franţa. Evenimentul la care era invitat fusese organizat de antena locală a Universităţii din New York şi avea ca teme globalizarea, Brexitul şi problema leadership-ului în lumea modernă. Critic în privinţa democraţiilor occidentale, potrivit cotidianului „The National”, cu sediul la Abu Dhabi, pentru că „distrug liderii politici”, Nicolas Sarkozy s-a întrebat. „Cum putem avea democraţie şi în acelaşi timp leadership? Cum putem avea o viziune coerentă pe 10-15-20 de ani şi în acelaşi timp un ritm electoral de patru ani?”. Şi a continuat în aceeaşi idee, accentuând realitatea că marii lideri ai lumii aparţin unor ţări care nu excelează prin democraţie. Deloc. Dimpotrivă. „Unde este populism în China, în Rusia, în Arabia Saudită?”. Bineînţeles, Nicolas Sarkozy a gâdilat puţin şi Emiratele Arabe Unite. „Eu cred că este un lider cel care face un bine ţării sale. În 50 de ani la Abu Dhabi s-a reconstruit totul. Ţara este extraordinară fiindcă are un leadership”, a adăugat Sarkozy, citând proiectul Luvre din Abu Dhabi. „Un leadership puternic nu rimează cu populismul. Când marii lideri părăsesc masa îi înlocuiesc reprezentanţi ai populismului”. În privinţa Brexitului, Nicolas Sarkozy a spus că este coşmarul lumii şi pierderile sunt imense, opinând pentru un nou tratat şi a invitării britanicilor: „Voi aţi decis părăsirea vechii Europe, dar iată acum noua Europă. Votaţi acum dacă vreţi să fiţi membrii acestui club!”. Discuţia a fost dezvoltată şi în „Nouvel Observator”, iar un jurnalist de referinţă în presa din Hexagon, Pierre Haski, scrie despre prezenţa lui Putin în Rusia, Erdogan în Turcia şi Xi Jinping în China. Nu omite să amintească alte tipologii de oameni forte, chiar femei forte, precum Indira Gandhi, Golda Meir sau Margaret Thatcher, care şi-au slujit ţările în perioade şi contexte diferite. Indiferent de cum este făcută demonstraţia, faptul că „oamenii forte” sunt populari pare o realitate.
