„Ziua Olteniei” la Biblioteca Județeană „Aman”

0
389

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” marchează Ziua Olteniei (21 martie) printr-o serie de evenimente cu caracter cultural-educativ.

Acțiunile subsumate primei ediții a Zilelor Olteniei și planificate pentru ziua de miercuri, 21 martie, la bibliotecă, au fost prefațate prin organizarea expoziției de postere cu titlul „Craiova în Primul Război Mondial”. Vernisată în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”, expoziția reunește cărți, ziare și documente din colecțiile Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” în legătură cu aspecte cotidiene specifice perioadei de ocupație militară a Craiovei (1916-1918). În cadrul expoziției sunt ilustrate amănunte despre relația populației cu ocupantul, diverse planuri și operațiuni militare, încercări de înlăturare a regimului de ocupație dar și dări de seamă cu privire la privațiunile, lipsurile și, în general, regimul aspru la care au fost supuși oamenii din zona ocupată. Fiind primul mare oraș al Vechiului Regat care a fost ocupat de armatele Puterilor Centrale, Craiova avea să fie printre ultimele eliberate, în toamna anului 1918. Expoziția poate fi vizitată până miercuri, 21 martie, în intervalul 10.00-19.00.

Prima acțiune dedicată Zilei Olteniei va consta în inaugurarea, în cadrul Salonului Expozițional, la ora 9.00, expoziției cu titlul “Periodice oltenești în colecțiile Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”. Între ziarele și revistele expuse se regăsesc atât documente din secolul al XIX-lea – “Anuarul Colegiului Carol I”, “Revista elevilor Colegiului Carol I”, “Revista Școlii Normale de fete Madona Dudu” ș.a. – dar și publicații consacrate, apărute în secolul XX, precum revistele “Oltenia”, “Mitropolia Olteniei”, “Arhivele Olteniei” etc.

Manifestările culturale dedicate Zilei Olteniei vor continua în afara spațiilor bibliotecii. La orele 10.00, Cinema Inspire, respectiv 11.00, Cinema Patria, este planificată premiera filmului documentar “Preoții Români – Jertfă și Rugăciune pentru Unire”. Pelicula înregistrează activitățile desfășurate de clericii români în perioada Primului Război Mondial în vederea susținerii efortului de război, dar și inițiativele și proiectele consacrate idealului realizării Marii Uniri. În tranșee, în spitale și prin întruniri publice, preoții români au contribuit nu doar la ridicarea moralului  trupelor greu încercate de război, ci și la întreținerea speranței într-un efort național colectiv, în cele din urmă încununat de succes. Filmul va fi prefațat de intervențiile lui Lucian Dindirică, Î.P.S. Irineu și Cristina Liberis. Intrarea spectatorilor este gratuită.

Începând cu ora 12.00 acțiunile se reiau la bibliotecă cu lansarea volumului “Marin Sorescu, în anticamera NOBEL. Conversații cu și despre Sorescu”, autor Ion Jianu. Cartea a apărut în 2018 cu sprijinul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” la editura americană Gracious Light New York și va fi prezentată de prof. univ. dr. George Sorescu, dr. Tudor Nedelcea, Ion Colan și autorul, Ion Jianu.

Începând cu ora 14.00, în sala “Marin Sorescu” va fi difuzat filmul “Mihai Viteazul” (1971), în regia lui Sergiu Nicolaescu. Personalitate istorică proeminentă, înainte de a fi primul domnitor al celor trei Țări Românești, Mihai Viteazul a fost Ban al Craiovei. Pentru olteni, în particular, și pentru români, în general, figura domnitorului medieval Mihai Viteazul reprezintă una dintre cele mai rodnice efigii care i-a inspirat pe revoluționarii de la 1848. Simbolizând avant la lettre Marea Unire din 1918, Mihai Viteazul este cea mai îndrăgită  și respectată personalitate istorică în rândul oltenilor.

Ultima activate a zilei vine să încununeze acțiunile pregătite de bibliotecă. Conferința “Oltenia în Istoria Românilor” se va desfășura, începând cu ora 15.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”. La eveniment participă istoricii Alex Mihai Stoenescu și Toader Nicoară, rectorul Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, dar și filologul și antropologul Nicu Panea, prorector al Universității din Craiova. Autori ai unor studii și volume impresionante, participanții vor susține comunicări și prezentări în legătură cu diferite aspecte ale evoluției Olteniei. Evenimentul va fi moderat de Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

«Prima ediție a sărbătoririi Olteniei înglobează o serie de acțiuni culturale pe care bibliotecă le-a organizat temeinic în ultimele săptămâni. Deschidem manifestările culturale printr-o substanțială expoziție de periodice în care am reunit o serie de materiale relevante pentru istoria regiunii noastre. Continuăm celebrarea Zilei Olteniei prin dubla difuzare a filmului documentar “Preoții Români – Jertfă și Rugăciune pentru Unire”, o producție bine realizată despre strădaniile și sacrificiile realizate de oameni ai Bisericii în vreme de război. Unii dintre ei au plătit tributul suprem pentru actele de curaj dovedite în timpul confruntărilor, nu puțini, devenind martiri pentru neam. La prânz, prin lansarea volumului despre Marin Sorescu, unul dintre cei mai apreciați scriitori români, punem în lumină și dezbatem maniera în care scrierile sale au fost receptate în afara granițelor țării, Marin Sorescu fiind foarte aproape, în mai multe rânduri, de obținerea unui premiu Nobel pentru activitatea literară. Cartea semnată de Ion Jianu nu este o ediţie ştiinţifică, ci, așa cum mărturisește  însuși autorul, o investigaţie jurnalistică. Alegerea, spre difuzare, filmului “Mihai Viteazul” vine să completeze și explice o serie de evenimente istorice care își au originea în Craiova și Oltenia medievală. Prin ultima acțiune a zilei, conferința dedicată rolului Olteniei în Istoria Românilor, le vom da cuvântul celor care, prin cărțile și studiile semnate, au pus în valoare bogăția culturală și istorică a regiunii noastre. Ne dorim foarte mult ca inițiativele noastre să se bucure de succes și să fie bine receptate de craioveni. La mulți ani, Oltenia! La mulți ani oltenilor de pretutindeni!», a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”

Biroul de Presă

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”