În 2010, peste 1400 de firme s-au remarcat prin rezultate bune – „Topul firmelor” – Ediţia a XVIII-a

0
342

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a judeţului Dolj a organizat ieri, aşa cum ne-a obişnuit an de an, gala „Topul firmelor“, care a ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie. Anul acesta, numărul firmelor care au intrat în top a crescut de la 3.317 la 3.348. În plus, pe primele zece locuri 1.475 de firme doljene s-au remarcat prin rezultate bune în anul financiar 2010. Astfel, 13 companii au obţinut Cupa Excelenţei în Afaceri, acordată pentru situarea pe unul din primele trei locuri în ultimele 10 ediţii ale „Topului Firmelor”. 52 de firme au plecat acasă cu Trofee de Excelenţă acordate pentru situarea pe unul din primele trei locuri în ultimele cinci ediţii ale Topului Firmelor. Distincţii de Excelenţă au obţinut 87 de societăţi comerciale, care s-au situat pe unul din primele trei locuri în ultimele trei ediţii. Trofeul Creativităţii l-au primit 9 firme plus Universitatea din Craiova, iar Trofeul Responsabilităţii Sociale, patru companii. În plus s-a mai creionat şi un „Top 100”, unde firmele au fost ierarhizate în funcţie de cifra de afaceri, prima companie în top, fiind CEZ Vânzare, cu o cifră de afaceri în 2010 de peste 1,35 miliarde de lei.

„Întreprinzătorii au performat într-un mediu economic şi politic neprietenos”

Comisia tehnică a hotărât ca de această dată topul să nu mai fie întocmit pe şase domenii de activitate, ci să se ia în calcul mai multe coduri CAEN (Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională). Prin această schimbare de strategie un număr mai mare de societăţi doljene au avut posibilitatea să intre în „Topul firmelor“ şi să plece acasă cu diplome şi trofee de excelenţă. „A devenit o tradiţie a Sistemului Camerelor de Comerţ din România să organizeze anual Gala Topul Firmelor, mai întâi în fiecare judeţ, apoi Faza Naţională. Topul Firmelor are o dublă semnificaţie – fiind mai întâi o instituţie apoi un instrument prin care firmele sunt ierarhizate într-un anumit mod. Urmare a ordonării firmelor pe baza criteriilor unitare s-a elaborat Catalogul Firmelor din TOP – care se constituie într-o sursă de informaţii atât pentru clienţi, cât şi pentru comercianţi. Catalogul lansat cu ocazia Galei Topul Frmelor ne oferă prilejul de a cunoaşte şi recunoaşte public rezultatul strădaniei deloc uşoare a comercianţilor pe parcursul anului 2010, cu reverberaţii puternice în trecutul ultimilor 3-5 ani. Laureaţilor Ediţiei a XVIII-a a Topului Firmelor le revin multe merite, dar ceea ce-i ridică la rang de unici este că au performat într-un mediu economic şi politic neprietenos, uneori chiar ostil”, a precizat Ioan Vigaru, preşedintele CCI a judeţului Dolj.