La alegerile de la Universitatea din Craiova – Femeile ar putea fi favorizate, la departajarea candidaţilor

0
335

Universitatea din Craiova a publicat proiectul Metodologiei de alegere a Consiliilor facultăţilor, fiind prima iniţiativă legislativă pentru reglementarea alegerilor în vederea stabilirii noilor structuri de conducere.

Creat pentru aplicarea Legii Educaţiei, proiectul aduce şi noutăţi ca, de exemplu,  alegerile din al doilea tur de scrutin să fie validate, indiferent de numărul celor care şi-au exprimat votul, iar în caz de balotaj, preferat să fie candidatul de sex feminin. Aceste aspecte, dar şi altele, au făcut deja loc discuţiilor în mediul universitar. Profesorii universitari au 14 zile la dispoziţie să transmită Senatului universitar observaţii şi propuneri pentru acest proiect.

Consiliul este forul superior de conducere al unei facultăţi, care după noua Legea a Educaţiei, va fi format din 75% cadre didactice şi 25% reprezentanţi ai studenţilor. În acest an universitar, membrii Consiliilor facultăţilor vor fi stabiliţi pe baza votului, direct şi secret, exprimat atât de cadrele didactice şi de cercetare din fiecare facultate, cât şi de studenţi. Proiectul legislativ pentru alegeri prevede ca persoanele care se află în relaţie de soţi, afini sau rude până la gradul al III-lea inclusiv nu pot fi concomitent membri ai Consiliului. Candidaturile pentru aceste funcţii se depun la secretarul facultăţii.

Decanul facultăţii e va ocupa de informarea votanţilor

În ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea alegerilor, proiectul legislativ prevede ca vechiul Consiliu al facultăţii să se ocupe de logistica comisiei electorale, iar decanul se va ocupa de informarea votanţilor privind obiectul alegerilor, data şi intervalul orar stabilite pentru votare, modalitatea de exprimare a votului  şi locul în care acesta se exercită.

În ceea ce priveşte validarea alegerilor, metodologia stabileşte ca acestea să fie validate dacă numărul celor care şi-au exprimat votul reprezintă cel puţin două treimi din numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele electorale. Dacă în primul tur nu este realizat cvorumul necesar validării, va fi programat un al doilea tur de scrutin, în termen de maximum două zile, cu încadrarea în calendarul alegerilor. Al doilea tur de scrutin se va organiza numai pentru categoria de votanţi care nu au întrunit cvorumul necesar validării în primul tur al alegerilor. Acest articol a lăsat loc de interpretări în rândul cadrelor didactice care nu sunt de acord cu această prevedere.

Criteriile de departajare, considerate discriminatorii

Tot în la capitolul stabilirea rezultatelor alegerilor, la articolul 25 din proiectul metodologiei de alegeri prevede ca departajarea candidaţilor, cadre didactice şi de cercetare, să se facă ţinând seama succesiv de următoarele criterii: „se preferă candidatul cu grad didactic mai mare”, „cu mai mulţi ani de activitate în învăţământul superior”, iar la ultima departajare se preferă candidatul de sex feminin. Această ultimă prevedere se impune şi la ultimul criteriu de departajare a candidaţilor studenţi. Cadrele didactice văd această măsură ca o discriminare. „Am primit reacţii dezaprobatoare din partea cadrelor didactice în privinţa stabilirii modului de validare a alegerilor, dar şi în legătură cu modul de departajare a candidaţilor. E vorba de conducerea unei facultăţi şi prin urmare ar trebui cântărite mai aptitudinile şi preocuparea decât să introducem discriminarea. Vom formula un punct de vedere diferit de cel al proiectului”, a precizat prof.univ.dr. Nicu Bâzdoacă, preşedintele filialei Craiova a Federaţiei „Alma Mater”.

Decanii şi prodecanii nu apar în noul Consiliul facultăţii

O altă noutate pentru mediul universitar este că decanii şi prodecanii nu sunt menţionaţi ca membri ai Consiliului facultăţii. Şi pe acest punct discuţiile sunt destul de aprinse, întrucât potrivit noii Legi a Educaţiei aceştia vor fi numiţi pe funcţii de rectorul ales, dar mulţi dintre ei vor să facă parte şi din consiliul facultăţii. Şi în aceste condiţii, au apărut chiar propuneri de a li se opri loc în acest for, fapt ce nu este specificat în lege. De altfel, o parte a cadrelor didactice susţin că decanii şi prodecanii vor trebui să se ocupe doar de managementul financiar, în sensul atragerii finanţărilor pentru facultate. Forma finală a proiectului pentru alegerea Consiliilor facultăţilor va fi stabilită în următoarele peste două săptămâni. După această etapă se vor organiza dezbateri şi pe marginea Metodologiei pentru alegerea Senatului Universităţii.