Luna lui Mărțișor aduce la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” nouă reprezentații ale unora dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul instituției. Două dintre ele sunt prezentate chiar în acest weekend.
Astfel, sâmbătă, 3 martie, la ora 18.00 intră în scenă „Vrăjitorul din Oz”, în spectacolul adaptare după L. Frank Baum, scenariul şi regia Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu-Jianu, muzica Alexandru Berehoi, coregrafia Ionuţ Sergiu Anghel, cu actorii Mugur Prisăcaru, Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu, Geo Dinescu. Musicalul pentru copii a fost distins cu Premiul pentru scenografie – acordat scenografei Eugenia Tărășescu-Jianu și Premiul pentru muzica originală – compozitorului Alexandru Berehoi, la Festivalul internațional al teatrului contemporan de animație ImPuls 2015, organizat de Teatrul Țăndărică București.
Duminică, 4 martie, la ora 11.00, ne bucurăm de spectacolul „Sarea în bucate”, după Petre Ispirescu, scenariul şi regia Valentin Dobrescu, scenografia Mihai Pastramagiu, muzica Alin Macovei-Moraru. În distribuție regăsim actorii Ionica Dobrescu, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Iulia Cârstea, Cosmin Dolea, Mugur Prisăcaru, Daniel Mirea.
Până la sfârșitul lunii mai puteți (re)vedea pe aceeași scenă spectacolele „Poveste despre Hansel și Gretel” (10 martie, ora 18.00), „De-a capra cu trei iezi” (11 martie, ora 11.00), „Prințul Broască” (17 martie, ora 18.00), „Pinocchio” (18 martie, ora 11.00), „Inimă de piatră” (24 martie, ora 18.00), „Jocuri magice” (25 martie, ora 11.00), „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor” (31 martie, ora 18.00).
Biletele costă 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului, și se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. După ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis.