Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a explicat ieri, ce a însemnat vizita premierului României, Viorica Dăncilă la Bruxelles şi care a fost reacţia oficialilor europeni, care, la nici 24 de ore după întâlnirile cu şeful guvernului de la Bucureşti, au aflat că în ţară, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a solicitat revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Prim-ministru României a promis că în ţară vor fi respectate cu stricteţe criteriile stabilite de Consiliul UE de la Copenhaga, din luna iunie 1993 (şi confirmate de Consiliul UE de la Madrid din luna decembrie 1995).
Este vorba despre criteriile care trebuiesc îndeplinite de toate ţările care doresc să adere la Uniunea Europeană. Acestea cuprind criteriile politice (instituţii stabile care garantează democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi ale minorităţilor), criteriile economice (o economie de piaţă funcţională) şi (încorporarea în legislaţia naţională a acquis-ului comunitar. “Doamna premier a spus că vizita de la Bruxelles a fost un succes. Dar, de fapt ce s-a întâmplat… ca să înţelegem mai bine. Doamna premier, Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu reprezentanţii celor trei instituţii europene, iar la toate întâlnirile, unul dintre subiecte a fost situaţia din România. I s-a spus foarte clar că România trebuie să respecte toate regulile pe care s-a obligat să le respecte înainte de a intra în marea familie europeană. Mă refer la criteriile de la Copenhaga. Şi apoi, acasă, un membru al Guvernului organizează o conferinţă de presă sau ce a fost aia, într-un mod penibil, după părerea mea, cu podium, fără podium, cu tot felul de rumori şi anunţă că o revocă pe şefa DNA. Ideea este că în acel raport se prezintă nişte analize interne, unele nefinalizate, unele în curs, alte finalizate, dar nu trebuiau făcute publice. Ceva…foarte ciudat. După reacţiile care au urmat, mă refer la reacţiile celor din lumea justiţiei, este clar că ceea apare în raportul cu pricina, nu este chiar la locul lui. Asta în condiţiile în care vineri a fost o reuniune a Consiliului European. De ce subliniez aceste aspect. Pentru că îmi lasă impresia că acest guvern nu are nicio legătură cu UE, decât cred ei că vor primi în continuare fonduri europene şi în rest pot face orice. Nu poţi să ataci statul de drept, când ştii foarte bine, că a doua zi, preşedintele României se duce la Bruxelles, unde se va discuta chiar despre condiţionalitatea fondurilor europene de respectarea statului de drept. Pentru cei de acolo este un mesaj foarte clar. Iar la toate acestea se mai adaugă şi vizita prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans.”, a precizat deputatul european Marian Jean Marinescu.
România va avea 33 de locuri în PE
Vicepreşedintele Grupului EPP a mai atras atenţia că pentru noi, pentru români, aceste gesturi sunt extrem de periculoase. Nu se poate merge până la infinit cu această atitudine. “A fost reuniunea informală a Consiliului European şi s-a discutat pentru prima oară despre buget şi nu există o publicare a concluziilor, dar în urma conferinţelor de presă care au urmat se poate înţelege că nu au avut prea multe de spus împotriva introducerii acestei condiţionalităţi. Parlamentul European nu sprijină această abordare ceea ce înseamnă că va fi o dezbatere destul de agitată. Pe de altă pare, s-a discutat şi despre numărul de europarlamentari pe care îl va avea fiecare ţară din 2019. Asta este un lucru bun. Consiliul European a acceptat propunerea Parlamentului, ceea ce ce înseamnă că România va avea un loc în plus, adică vor fi 33, asta în condiţiile în care populaţia României a scăzut în ultimii trei ani, conform ins. S-a discutat şi despre candidatul la preşedinţia Comisiei Europene, iar de data aceasta Consiliului European nu a mai acceptat propunerea Parlamentului de a se utiliza aceeaşi procedură de acum 4 ani. Şi anume, ca în campania electorală, fiecare partid să vină cu o propunere pentru preşedintele CE. Partidul european care are cel mai mare număr de deputaţi în PE, automat să dea preşedintele CE. Faptul că au refuzat, de aici îţi dai seama care este atitudinea şefilor de stat în acest moment în Europa. Şi desigur, s-a discutat şi despre nivelul bugetului şi aşa cum anticipam, vor fi discuţii dure şi în continuare există patru state care susţin un buget mai mic…”, a mai spus Marian Jean Marinescu.