50 de ani de la înfiinţarea Centrului Militar Zonal Dolj

0
1675

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a participat, ieri, la festivitatea ce a marcat aniversarea o jumătate de veac de la înfiinţarea Centrului Militar Zonal Dolj. În cuvântul său, şeful administraţiei doljene a vorbit despre importanţa şi rolul Centrului Militar în cadrul Sistemului National de Apărare şi în relaţia cu societatea civilă.

Pe parcursul existenţei sale, CMZ Dolj, a constituit în permanenţă interfaţa dintre societatea civilă şi Ministerul Apărării Naţionale, având rolul de a asigura pe timp de pace repartizarea resurselor umane şi materiale în plan judeţean, selecţia şi încorporarea recruţilor, evidenta rezerviştilor, selecţia psihologică a tinerilor în vederea angajării ca militari profesionişti şi pentru formarea cadrelor militare în rezervă, acordarea ajutorului de deces cuvenit cadrelor militare în rezervă sau familiilor acestora, acordarea drepturilor legale pentru rezerviştii cu domiciliul pe raza judeţului Dolj şi nu numai, gestionarea arhivelor cu datele de evidentă militară a rezerviştilor. “Printre atribuţiile ce revin Centrului Militar  Zonal Dolj se numără şi consilierea şi reconversia profesională a cadrelor militare în rezervă, activitate foarte importantă, dat fiind numărul mare de militari trecuţi în rezervă înainte de vârsta de pensionare”, a precizat col. Florin Coman, comandantul CMZ Dolj.

„Vorbim de o jumătate de secol de când contribuiţi în mod decisiv la conturarea şi consolidarea rolului militar al României”

O dată cu renunţarea la serviciul militar obligatoriu (începând cu data de 01.01.2007), Biroul Informare Recrutare a intrat în componenţa CMZ Bacău, având ca misiuni prioritare promovarea carierei militare şi recrutarea tinerilor pentru a urma cursurile instituţiilor militare de învăţământ liceal, postliceal şi universitar precum şi recrutarea candidaţilor pentru profesia de soldat şi gradat profesionist. „Participăm la un eveniment cu totul special, care marchează jubileul unei instituţii cu un rol fundamental în buna funcţionare a sistemului naţional de apărare, dar şi un moment important pentru acest colectiv de veritabili profesionişti, oameni care construiesc, cu responsabilitate şi discreţie, prestigiul Armatei.  Sunt 50 de ani de când contribuiţi în mod decisiv la conturarea şi consolidarea rolului militar al României, o ascensiune la capătul căreia ţara noastră se prezintă drept un stat puternic, un aliat respectat şi un furnizor de securitate şi de stabilitate, alături de partenerii săi internaţionali.  Însemnătatea activităţii pe care o desfăşuraţi a evoluat, de asemenea, şi vă felicit pentru modul în care aţi răspuns unor atribuţii tot mai complexe, pentru faptul că aţi ştiut să acţionaţi ca un bun liant între Ministerul Apărării Naţionale şi comunitate, păstrând astfel la un nivel înalt încrederea de care se bucură instituţia Armatei. La ceas aniversar, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, vă rog să primiţi expresia deplinei noastre consideraţii şi a disponibilităţii pentru continuarea excelentei relaţii de colaborare şi de susţinere, alături de sincere urări de sănătate, putere de muncă şi mult succes în misiunea de înaltă răspundere pe care o îndepliniţi. La mulţi ani!“, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.