Preşedintele Iohannis, la o ceremonie a magistraţilor, la Cotroceni

0
381
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, ieri, absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii că învestirea acestora are loc într-un moment în care actul de justiţie este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în faţa legii.

“Profesia dumneavoastră presupune construirea de caractere morale pentru societatea în care trăim. Prin importanţa funcţiei sunteţi şi trebuie să rămâneţi modele de comportament, arătând că valorile în care credeţi şi în slujba cărora aţi ales să vă desfăşuraţi activitatea reprezintă, de fapt, un mod de viaţă. Conduita, integritatea şi profesionalismul de care veţi da dovadă constituie sursa credibilităţii şi legitimităţii serviciului public al justiţiei. Ca Preşedinte al României, ţin să vă spun că v-aţi ales o meserie care, poate mai mult ca oricare alta, este strâns legată de parcursul democratic al statului”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii.

Şeful statului a acuzat şi persoane cu probleme penale care atacă Justiţia. “Învestirea dumneavoastră în funcţie survine într-un moment în care actul de justiţie este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în faţa legii. Această tentativă nu trebuie să vă influenţeze şi nu trebuie să vă abată de la principiile constituţionale ale legalităţii, imparţialităţii şi egalităţii, principii care vă guvernează activitatea. Sunteţi în prima linie a apărării principiilor fundamentale pe care se consolidează orice stat de drept autentic. (…) În aceste eforturi nu sunteţi singuri. Aşa cum am transmis şi colegilor din promoţiile anterioare, reafirm deplina mea susţinere pentru îndeplinirea misiunii dumneavoastră. Alături de noi sunt românii, care şi-au arătat susţinerea pentru o justiţie independentă şi dreaptă, pentru o societate în care corupţia este combătută şi în care nimeni nu este mai presus de lege, iar drepturile şi libertăţile fundamentale sunt garantate şi protejate”, a mai spus Iohannis.

Klaus Iohannis s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu ministrul Justiţiei Tudorel Toader, cu prilejul ceremoniei primirii magistraţilor absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, aceasta fiind prima întâlnire dintre cei doi, după scandalul DNA. La eveniment a participat şi procurorul general.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, luni, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că va fi prezent marţi, la ceremonia primirii magistraţilor absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii (INM), organizată la Palatul Cotroceni. Săptămâna trecută, şeful statului a afirmat că va avea o discuţie cu ministrul Justiţiei. „Cu domnul ministru al Justiţiei voi avea în zilele următoare o discuţie. Dacă va fi nevoie voi avea o discuţie şi cu doamna Kovesi. Şi dacă tot va mai fi nevoie este posibil să avem o discuţie şi în trei”, a spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu i s-a părut că se fac presiuni politice asupra ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, în ceea ce priveşte analiza activităţii DNA, afirmând că Tudorel Toader este “un profesionist reunit” şi va avea o poziţie “fundamentată juridic”. „(…) Nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra ministrului Justiţiei. (…) Este un profesionist renumit şi cu siguranţă poziţia cu care va ieşi, atunci când va ieşi, va fi una fundamentată juridic”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, solicitat să precizeze dacă este de părere că analiza activităţii DNA va fi făcută fără presiuni politice.