A început procedura de înscriere în clasa pregătitoare , dar, deocamdată, nu sunt puse la punct, din punct de vedere legislativ, procedurile metodologice, care sunt în dezbatere publică, pentru punerea în aplicare a programului amintit.
Metodologia prevede ca, la clasa pregătitoare, sunt obligatoriu înscrişi copiii care împlinesc vârsta de şase ani, până la data de 31 august 2018, inclusiv, în timp ce minorii care împlinesc şase ani între 01 septembrie – 31 decembrie 2018, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare , cu condiţia să dea un test de evaluare pshimosomatică. „Pe 15 februarie, a fost pusă, în dezbatere publică, metodologia de înscriere, în clasa pregătitoare, a copiilor care împlinesc vârsta de vârsta de şase ani, până la 31 august inclusiv. Părinţii sau împuterniciţii legali ai căror copii împlinesc vârsta de şase ani, în perioada 01 septembrie – 31 decembrie 2018, pot săşi înscrie copiii în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare ”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
Opţiuni pentru părinţi
Deocamdată, aşa cum aminteam , proiectul este în dezbatere publică, nefiind puse la punct toate detaliile. „Părinţii copiilor care împlinesc vârsta de şase ani, între 01 septembrie – 31 decembrie 2018, care nu optează pentru înscrierea în clasa pregătitoare, pentru 2018/2019, pot opta pentru „grupa mare”, la „grădiniţă”. În cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare, Inspectoratele Şcolare Judeţene vor consilia părinţii, privind nevoia de a lua decizii în interesul educaţional al copilului. Deocamdată, aşa cum am amintit, nu este totul stipulat, din punct de vedere legal, dar am putea vorbi despre ceea ce înseamnă clasa pregătitoare: o perioadă de trecere de la grădiniţă spre şcoală, de obişnuinţă a copilului cu noul mediu de învăţare ”, a mai spus Monica Sună.