Târgul de la Mârșani va fi reabilitat cu 80.000 de euro

0
1331

Una dintre cele mai importante piețe agroalimentare din județ, târgul de la Mârșani, va fi reabilitată în totalitate, prin intermediul unei finanțări accesate în cadrul Grupului de Acțiune Locală (GAL) Jiu-Romanați. Aproximativ 80.000 de euro vor fi investiți astfel încât târgul în care sute de agricultori din zonă își vând produsele, în fiecare zi de marți, să capete o nouă înfățișare. Autoritățile spun că era absolută nevoie de o asemenea modernizare, dat fiind faptul că locuitorii din Mârșani produc anual mii de tone de cartofi și varză, iar mulți recurg la comercializarea produselor pe plan local. De mai mulți ani, târgul este cunoscut ca locul unde se găsesc cartofi de cea mai bună calitate și la un preț accesibil.

Constantin Ghencioiu

Va fi amenajată o hală pentru comercializarea produselor lactate, un grup sanitar și o rampă automată. „Pentru oamenii din comună, o astfel de investiție era absolut necesară, pentru că majoritatea localnicilor vin aici să-și vândă produsele agricole. Chiar a luat amploare această activitate comercială și ajung agricultori tocmai de la Dăbuleni cu legume, pepeni și cereale. Am găsit această oportunitate și am profitat de ea, depunând imediat proiectul. Spre bucuria noastră, a fost aprobat și suntem deja într-un stadiu foarte avansat”, a explicat primarul comunei, Constantin Ghencioiu. Concret, Primăria Mârșani a semnat contractul de finanțare și s-a trecut la elaborarea proiectului tehnic, pe baza căruia se va face execuția. Autoritățile sunt convinse că lucrarea va demara în această primăvară.

450.000 de euro pentru reabilitarea Căminului Cultural

O sumă și mai mare de bani – 450.000 de euro – a fost obținută de Primăria Mârșani, din fonduri europene, pentru reabilitarea Căminului Cultural din localitate. Clădirea are o vechime considerabilă, fiind construită în anii ’50, și avea nevoie de reparații capitale și de modernizarea spațiilor interioare, dar și a dotărilor. „Și cu acest proiect suntem destul de avansați. Am semnat contractul de finanțare, iar în luna decembrie a anului trecut ni s-a acordat deja avansul de bani cu care am început lucrările de proiectare. Ne propunem să reabilităm complet această clădire, în care nu s-a mai investit nimic, iar timpul și-a pus amprenta foarte puternic peste tot, fiind mai bine de 70 de ani la mijloc”, a mai spus primarul Constantin Ghencioiu. Acesta a precizat că va fi schimbat, în totalitate, acoperișul, se va înlocui podeaua veche din lemn, va fi montată o centrală termică și se vor face toate dotările necesare astfel încât Căminul Cultural să devină complet funcțional.

Tradiția horei de Paști va fi reluată

Un vis mai vechi al autorităților este și acela de a readuce în prim-plan un ansamblu folcloric, care să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile moștenite din generație în generație. Este cunoscut faptul că, la Mârșani, de sărbătoarea Rusaliilor, mai multe cete de călușari din localitate oferă un spectacol nemaiîntâlnit, la care asistă întreaga comună. „Pe lângă călușari, îmi doresc să reînviem și tradiția acelei hore de Paști, care se ținea cu ani în urmă, dar care, în ultima perioadă, a dispărut cu totul. Îmi propun ca, încă de anul acesta, să reușim să punem pe picioare ansamblu și să îi invităm pe localnici la o horă autentică, îmbrăcați în costume populare, într-una din zilele Paștelui”, a mărturisit Livia Argintaru, coordonatorul ansamblului folcloric, care are în componență deja 16 elevi, fete și băieți.

Rețea de canalizare în toată comuna

Un alt proiect foarte important pentru comunitate este introducerea rețelei de canalizare pe o lungime de 40 de kilometri, ceea ce ar acoperi întreaga comună. În prezent, Mârșaniul are doar rețea de alimentare cu apă, care se întinde pe o distanță de 10 kilometri. Apa este asigurată din puțuri forate la o adâncime de 70 de metri și a trecut toate testele în ceea ce privește potabilitatea, motiv pentru care mulți dintre localnicii care se află pe traseul conductelor de alimentare, s-au racordat la sistem. „În primul rând, vrem să extindem alimentarea cu apă în toată localitatea. Este vorba de un adaos de încă 10 kilometri de conducte, astfel încât toți locuitorii din Mârșani să aibă acces la apă potabilă și să nu mai fie nevoiți să consume apă din fântâni, de multe ori neverificate. Totodată, avem un contract semnat și pentru introducerea rețelei de canalizare”, a declarat primarul Constantin Ghencioiu. Ambele proiecte se realizează cu finanțare prin PNDR, cel pentru extinderea alimentării cu apă – 3,2 milioane de lei, iar cel pentru canalizarea comunei – 29 milioane de lei. Stadiul actual al proiectelor este avansat: autoritățile au demarat deja lucrările de proiectare, la finalul cărora lucrările vor fi scoase la licitație, pentru execuție.

Agricultorii din Mârșani învață să atragă fondurile europene

Recunoscuți pentru culturile de cartofi și varză – chiar și ieri, pe la porțile oamenilor, mai erau la vânzare căruțe pline cu varză albă –, agricultorii din Mârșani și-au propus ca, din această primăvară, să-și mărească producțiile și, implicit, profitul. Și au început altfel. Cu ajutorul specialiștilor de la Direcția Agricolă Dolj învață cum să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea micro-fermelor de legume. „Chiar zilele trecute, au fost patru specialiști de la Direcția Agricolă, care au stat de vorbă cu oamenii de la noi din comună. 40 dintre fermierii noștri sunt foarte interesați să afle cum pot obține fonduri europene, fiind foarte hotărâți să meargă pe acest drum. Li se acordă tot sprijinul necesar și noi îi încurajăm să își dezvolte investițiile în agricultură”, a explicat primarul comunei Mârșani.

Foarte importantă este și puterea exemplului și poveștile de succes: anul trecut, 10 agricultori din localitate au reușit să obțină finanțări pentru culturile de legume în valoarea de câte 40.000 de euro. Plantațiile de cartofi sunt în top, însă cele cu varză vin tare din urmă. Anul trecut, s-a obținut o producție record de 40-50 de tone la hectar (s-au cultivat 500 de hectare cu varză) și a rămas o mare cantitate nevalorificată, tocmai din cauza supraproducției. Și în această vreme, prin urmare, se poate cumpăra varză proaspătă de la producătorii din Mârșani, prețul fiind de 0,3 lei pe kilogram, iar asigurările sunt că vaza își păstrează încă toate proprietățile, iar cei care cumpără nu rămân deloc păgubiți.

LAURA MOȚÎRLICHE și RADU ILICEANU