Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit ca fiecare zi de 13 care corespunde unei zile de marţi să fie declarată “Ziua Informării Preventive”. Astfel, ieri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj a organizat la Electroputere Parc un „Punct de Informare Preventivă”, unde au fost distribuite 250 stikere şi 400 flyere cu mesajele campaniilor de prevenire derulate la nivel naţional. Specialiştii Inspecţiei de Prevenire au fost în mijlocul elevilor din unităţile de învăţământ de pe raza comunelor Cetate şi Pleniţa unde au susţinut lecţii deschise şi au făcut exerciţii privind cunoaşterea tipurilor de riscuri prezente la nivelul comunităţii, a regulilor şi măsurilor adoptate pentru reducerea efectelor manifestării lor, precum şi a modului de comportare înainte, pe timpul şi după producerea acestora. În plus, pompierii le-au reamintit, nu doar elevilor, ci şi cetăţenilor din cele două comune, importanţa respectării regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor pe timpul sezonului rece, ajutându-i să conştientizeze riscurile la care se expun atunci când nu respectă măsurile de siguranţă.