În urmă cu vreo 13 ani, când Angela Merkel nu ajunsese cancelarul Germaniei, referindu-se la relaţia sa simplă cu puterea, afirma: „Puterea nu este un lucru rău. Ai nevoie de curaj pentru a o exercita. Cui nu place nu se aventurează în politică”. Discursul său a rămas neschimbat, deşi, între timp s-au schimbat multe. „M-am angajat în faţa populaţiei, pentru patru ani, şi fac parte dintre cei care îşi ţin promisiunile”, a spus cancelarul, deunăzi, la postul public de televiziune ZDF, unde a acordat un interviu. Numai că lucrurile, aşa cum se prezintă actualmente, după convenirea, îndelung elaborată, a „acordului de coaliţie”, sună neliniştitor, în ambele câmpuri politice. Dacă membrii social-democraţi (460.000) aprobă, până la 4 martie a.c., data anunţării votului online, acordul de coaliţie cu formaţiunile conservatoare CDU/CSU, Angela Merkel va rămâne în funcţia de cancelar până la sfârşitul mandatului, adică până în 2021. În situaţia – absolut probabilă – a respingerii acordului menţionat şi a organizării de noi alegeri, Angela Merkel nu exclude, cum s-a exprimat, la ZDF, să nu mai candideze. La nivelul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partid pe care îl conduce din 2000, există multă nemulţumire, între altele, pentru cedarea portofoliului de la Finanţe de la CDU – perceput ca garant al rigorii bugetare – partenerului de coaliţie, condiţie imperativă pusă de aceasta pentru continuarea negocierilor. O concesie dureroasă. Timp de 12 ore s-ar fi negociat la împărţirea ministerelor. Până la 26 februarie a.c., data la care este prevăzut Congresul CDU, va fi prezentată lista cu viitorii miniştri, şi ea va cuprinde multe nume noi. Lucru de acum ştiut, poziţia Angelei Merkel este fragilizată, în ţară, în principal urmare a primirii a peste un milion de migranţi, după 2015, ceea ce a şi condus la un scor execrabil în alegerile legislative din septembrie anul trecut, cel mai slab rezultat după 1950. De la începutul acestei săptămâni, Angela Merkel trebuie să facă faţă unui debut al nervozităţilor în propriul partid. Ceea ce nu a surprins observatorii politici a fost siguranţa de sine a cancelarului, în interviul acordat, care a refuzat orice aluzie la uzura puterii şi declinul său, după 12 ani în fruntea primei economii europene.
Cu toate acestea, hebdomadarul „Der Spiegel” a rezumat, în weekend, situaţia, printr-un desen pe coperta revistei: cancelarul dezbrăcat de toate veştmintele în faţa SPD, sugerând astfel că a cedat totul, prin concesiile făcute, pentru a rămâne în funcţie. Numai că Angela Merkel gândeşte altfel şi o face riguros: migranţii acceptaţi nu înseamnă altceva decât mână de lucru ieftină. Încă din anii ‘90 industriile germane s-au relocat în Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, cvartetul botezat „grupul de la Vişegrad”. După un sfert de secol, timp în care a imitat ceea ce SUA au făcut în Mexic, rezultatele economice sunt excepţionale. Ceea ce denotă o strategie inspirată. Urmaşa Angelei Merkel pentru „Der Spiegel”, la conducerea partidului, este văzută Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK), ministru-preşedinte al landului Sarre. Cea care a instituit în landul său, limitrof Lorenei şi Luxemburgului, „strategia franceză”, adică ambiţia este de a crea o generaţie bilingvă, până în 2043. Cum la conducerea SPD este anunţată Andreea Nahles, preşedinta grupului parlamentar în Bundestag, ca succesoare a lui Martin Schultz, principalele partide germane vor avea la conducere două femei ambiţioase. Aşa se estimează. Pentru cotidianul Süddeutsche Zeitung tranziţia post-Merkel a început. Dar, între timp, toată Uniunea Europeană urmăreşte, nu chiar cu sufletul la gură, instalarea noului guvern la Berlin.
