Reconstruirea Irakului după mai mulţi ani de război şi turbulenţe economice va costa aproximativ 88,2 miliarde de dolari, a anunţat astăti Ministerul irakian al Dezvoltării. În cadrul unei conferinţe internaţionale în Kuweit, Qusay Abdulfattah, director în cadrul Ministerului Dezvoltării, a declarat că aproximativ 22 de miliarde de dolari sunt necesare pe termen scurt, iar alte 65 de miliarde de dolari trebuie alocate pe termen mediu. Sectorul locuinţelor are cea mai urgentă nevoie de fonduri, a mai precizat oficialul guvernamental irakian. Reprezentanţii din întreaga lume, în special ţările dezvoltate, Orientul Mijlociu, donatori internaţionali, ONU şi agenţii globale de asistenţă umanitară, participă luni la Conferinţa Internaţională pentru Reconstruirea Irakului. Discuţiile vor viza alocarea de fonduri pentru reconstruirea ţării devastate de război şi asigurarea unor fonduri de urgenţă pentru milioanele de bărbaţi, femei şi copii afectaţi de confruntările comunităţii internaţionale cu organizaţiile teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic. Pe agenda evenimentului se mai află subiectele reabilitării psihologice şi sociale din Irak, creşterea nivelului de educaţie, îmbunătăţirea sistemului de sănătate.