RAR ia poziţie faţă de informaţiile apărte în presă

0
399

Registrul Auto Român respinge informațiile difuzate recent în mass-media potrivit cărora RAR și DRPCIV ar dori să introducă o prevedere legală, prin care posesorii de autovehicule care au ITP suspendat sau expirat, respectiv înmatricularea suspendată, să fie pasibili de închisoare prin întocmiea unui dosar penal.

RAR precizează că nu a avut niciodată și nici nu are în vedere o astfel de inițiativă, deoarece normele legale în vigoare prevăd clar că abaterea menționată mai sus reprezintă contravenție sancționată doar prin amendă (ca sancțiune principală) și puncte de penalizare (ca măsură complementară).

Așadar, spre exemplu, în cazul în care un autovehicul este oprit de poliție în trafic și se constată că are ITP expirat, pe lângă sancțiunea principală și cea complementară se dispune și reținerea certificatului de înmatriculare, fapt ce va atrage după sine, începând cu 20 mai 2018 și suspendarea înmatriculării , fără consecințe de natură penală.

 Odată ce posesorul autovehiculului se prezintă la stațiile ITP autorizate și obține ITP valabil, se ridică automat și suspendarea dispusă asupra înmatriculării.

Toate aspectele precizate în acest comunicat sunt stipulate în OG Nr. 14/2017 de modificare și completare a OUG 195/2002 privind circulația vehiculelor pe drumurile publice.

Biroul de presă