In Plenul Parlamentului European de la Strasbourg a avut loc, miercuri 7 februarie 2018, Dezbaterea “Ameninţări la adresa statului de drept prin reforma sistemului justiţiei din România“, organizată şi desfăşurată în prezenţa comisarului european pe Justitie Vera Jourova. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a precizat ieri, în plenul PE de la Strasbourg, în cadrul dezbaterii , că România nu este vinovată pentru această discuţie. Şi nici românii. Vera Jurova a vorbit despre îngrijorările Comisiei Europene legate de reforma Justiţiei din România, despre faptul că sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de procesul legislativ. Vicepreşedintele Grupului PPE Marian Jean Marinescu a mai spus la rândul său, că Legile justiţiei trebuie să asigure echilibrul între independenţă şi răspunderea magistraţilor, nu să le pună la dispoziţia politicului prin măsuri administrative.”Este vorba de acţiunea unui grup de parlamentari, vremelnic majoritar, şi a unui guvern în permanetă schimbare, care fara responsabilitate si cu o doza mica de competenta, incearca sa devieze Romania de la un parcurs normal de stat de drept si de stat responsabil in fata cetateanului. Ministrul de Justiţie al României este nemulţumit că nu vorbeşte în plenul PE. Dar prim ministrul României, fost deputat european, ştie foarte bine regulile şi a asistat la dezbateri similare, în care doar prim miniştrii statelor respective şi-au prezentat punctul de vedere. Premierul României trebuia să fie prezent aici. În România, acum, punctele de vedere ale organizaţiilor profesionale ale magistraţilor, Consiliului Superior al Magistraturii, ONG-rilor, cetăţenilor nu au nici o greutate. Cred ca poziţia Comisiei de la Veneţia ar fi extrem de necesară. Repet ce am spus, structuri vremelnice, parlament sau guvern, pot să devieze de la valorile şi principiile europene. Tratatul Uniunii prevede măsuri în astfel de cazuri. Comisia trebuie să le aplice. Condiţionarea implementării bugetului european de situaţia statului de drept, necuprinsă în tratat, este o măsură care ar afecta negativ cetăţenii acelui stat, fără efect asupra guvernului. Această propunere nu trebuie să facă parte din noul MFE”, a declarat Marian Jean Marinescu, ieri, în plenul Parlamentului European.
Acasă Ultima oră Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “România nu este vinovată de discuţia din...