Potrivit IPJ Dolj, ieri dimineață, la ora 03:15, polițiști din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că, pe DN 6B, în comuna Şimnicu de Sus a avut loc un accident rutier cu victime. La fața locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că Grigorie C., de 50 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6B, din Craiova spre Melineşti, în comuna Şimnicu de Sus, la km 12+900m, din cauza oboselii asociată cu consumul de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă spre stânga şi s-a răsturnat în şanţul pentru scurgerea apelor pluviale. La locul accidentului s-a prezentat un echipaj SMURD care, din primele investigații a constatat că bărbatul nu a suferit leziuni, iar acesta a refuzat transportul la spital pentru efectuarea unor investigaţii medicale mai amănunțite. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultând valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În autoturism nu se mai aflau alte persoane, iar în accident nu au fost implicați alți participanți la trafic. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.