Autorul tentativei de omor de pe pasajul suprateran a ajuns după gratii

0
436

Autorul tentativei de omor de pe pasajul suprateran din centrul Craiovei, Alexandru Radu Orbuleţu, de 26 de ani, a ajuns, ieri, în spatele gratiilor. Tânărul, dispărut de pe 26 ianuarie, când a comis fapta, s-a predat ieri, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă. Orbuleţu este acuzat că a lovit cu sabia în cap un craiovean de 37 de ani, după ce s-au şicanat în trafic. Inculpatul mai are la activ o condamnare, la închisoare cu suspendare.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj au anunţat, ieri, că Alexandru Radu Orbuleţu, de 26 de ani, a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, în baza mandatului de arestare preventivă în lipsă emis vineri, 2 februarie a.c., pe numele său, de judecătorii de la Tribunalul Dolj, la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Alexandru Radu Orbuleţu este acuzat de tentativă la infracţiunea de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor în cazul altercaţiei petrecute vineri, 26 ianuarie a.c., seara, pe pasajul suprateran din centrul Craiovei. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, după o şicanare în trafic, doi şoferi, identificaţi ulterior, respectiv Alexandru Radu Orbuleţu, de 26 de ani, cu un Porche Cayenne, şi George Olaru, de 37 de ani, cu un Opel, au oprit maşinile pe pasaj să tranşeze disputa, numai că Orbuleţu a luat din maşină o sabie cu care l-a lovit în cap pe celălalt şofer, apoi a fugit. Bărbatul rănit a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat pentru îngrijiri, medicii legişti stabilind ulterior că are nevoie de 40-45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite, iar şoferul vinovat a dispărut, sustrăgându-se cercetărilor, până acum.

Alexandru Radu Orbuleţu se află în perioada termenului de supraveghere şi n-ar fi trebuit să comită altă infracţiune. El a fost condamnat, printr-o hotărâre rămasă definitivă pe 30 ianuarie 2014, la 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani pentru constituire de grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.