Comisia Europeană urmează să identifice Serbia şi Muntenegru drept statele din Balcanii de Vest care au mari şanse să adere la Blocul comunitar până în 2025, potrivit unor oficiali europeni. Comisia Europeană prezintă astăzi Strategia privind Balcanii de Vest, în condiţiile în care integrarea rapidă în UE a şase ţări din Balcanii de Vest este promovată de 12 state membre.
“Calitatea de membru a statelor din Balcanii de Vest corespunde cu interesele politice şi economice ale Uniunii Europene. Cu o voinţă politică puternică, Muntenegru şi Serbia vor fi pregătite să devină state membre ale UE, după ce pun în aplicare reformele şi soluţionează problemele rămase cu vecinii lor. În acelaşi timp, Comisia Europeană consideră necesară încheierea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo”, a precizat un oficial european, sub protecţia anonimatului.
Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, a vorbit recent despre o “strategie a fruntaşului” cu argumentul “competiţiei sănătoase” pentru a justifica aderarea Serbiei la UE înaintea altor state din Balcani.
La 21 noiembrie 2017, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a susţinut apelul făcut de către Bulgaria pentru integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE. Ulterior, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat că extinderea Uniunii nu este posibilă până în 2020.
Bulgaria, România, Slovenia şi Croaţia sunt singurele ţări din regiune care au devenit până acum membre ale Uniunii Europene. Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Kosovo şi Serbia au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare.
UE este cel mai mare partener comercial al statelor din Balcanii de Vest, acumulând peste 76% din comerţul total din regiune.