Un nou proiect pentru copii: „Învățăm la bibliotecă”

0
453

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul înscrierilor în cadrul proiectului „Învățăm la bibliotecă”. Asemeni programelor „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, respectiv „Biblioteca din Vacanță”, proiecte cu multiple ediții desfășurate până în prezent, „Învățăm la bibliotecă” reunește o gamă variată de cursuri și activități educative dedicate elevilor din ciclurile primar și gimnazial.

În cadrul proiectului, bibliotecarii vor desfășura cursuri și ateliere de limba engleză și limba spaniolă, creative writing, respectiv geografie și istorie. Lista activităților și serviciilor viitoare rămâne deschisă, motiv pentru care toți cei interesați de implementarea unui atelier educativ în cadrul proiectului sunt invitați la bibliotecă, la secția Depozit General și Săli de lectură, în vederea realizării unui acord-parteneriat.

Indiferent de conținut, cursurile se adresează următoarelor grupe de vârstă: ciclul primar, clasele I-IV și ciclul gimnazial, clasele V-VIII. În cadrul activităților din proiect, accentul va cădea pe interactivitate, educație non-formală, exprimare și creativitate. Întâlnirile vor începe în luna februarie, iar la sfârșitul perioadei de instruire copiii vor primi certificate de participare. Pentru început, sunt așteptate înscrieri exclusiv pentru cursurile de limba engleză și limba spaniolă.

 „Învățăm la bibliotecă” este viitoarea carte de vizită a instituției noastre. Propunem, de ani buni, două programe educative extrem de apreciate de copii, părinți și profesori. Încercăm constant să îmbunătățim actul de educație prin implicarea noastră în activități de învățare. Parte din acestea sunt complementare procesului derulat de școală, dar, și cu asta ne mândrim, există și ateliere pe care le propunem în premieră și care, din păcate, nu se regăsesc în diversele grile și organigrame educaționale. Învățăm la bibliotecă nu doar pentru că biblioteca este prietenul învățăturii, ci și pentru că spațiile de care dispunem, calificarea personalului și arsenalul de mijloace și dispozitive performante existente fac din bibliotecă o instituție modernă și atractivă”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Atelierele și cursurile proiectului se vor desfășura în cadrul Secției Depozit General și Săli de lectură, locul în care cei interesați se pot înscrie zilnic, în intervalul orar 8.30 – 19.00.

Biroul de Presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”