Craiova: Aproape 2.000 pachete de țigări de contrabandă găsite în urma unor percheziții

0
499

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Dolj au găsit 1.947 pachete de ţigări de contrabandă, în urma efectuării unor percheziţii domiciliare, în Craiova.

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, în continuarea cercetărilor ce se efectuează în cadrul unui dosar penal şi în baza autorizaţiilor de percheziţie eliberate de către magistraţii Judecătoriei Craiova, au făcut, astăzi, patru percheziții domiciliare la locaţii ce aparţin persoanelor bănuite că dețin țigări de contrabandă. În urma efectuării percheziţiilor, la domiciliul unei femei de 50 ani, din municipiul Craiova, precum și într-un spațiu de depozitare situat la subsolul blocului în care aceasta locuiește, au fost găsite 1.947 pachete țigări de diferite mărci, care aveau timbre aparținând autorităților din Republica Moldova, Serbia, Ucraina sau fără timbre de marcaj fiscal. Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată și predată organelor vamale în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu produse accizabile, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului cauzat.