A murit istoricul Neagu Djuvara, una dintre cele mai îndrăgite personalităţi ale României

0
383
Neagu Djuvara

Istoricul Neagu Djuvara s-a stins din viaţă, ieri, la vârsta de 101 ani. Istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara a fost una dintre cele mai îndrăgite personalităţi culturale ale României, apreciat pentru spiritul său, pentru eleganţa şi pentru erudiţia sa.

Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti într-o familie aristocrată de origine aromână. Tatăl său, Marcel Djuvara, şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădişteanu, mama sa, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni.

Neagu Djuvara şi-a făcut studiile la Paris, licenţiat în litere la Sorbona şi doctor în drept – Paris, 1940. A luat parte la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie – noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa. Din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după decembrie 1989, când a revenit în ţară. Până în 1998, este profesor – asociat la Universitatea din Bucureşti. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga” din Bucureşti.

Istoricul Neagu Djuvara a fost decorat, în septembrie 2016, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, distincţie înmânată de preşedintele Klaus Iohannis. ”Domnule preşedinte, mă simt foarte măgulit şi, trebuie să spun, cam strivit aşa de întâmplări, ca la o sută de ani să mai am prilejul de a primi recompensă sau decoraţii şi mă simt mititel de tot şi vă mulţumesc din suflet pentru cuvintele pe care le-aţi spus. Vă mulţumesc!”, spunea, la acea ceremonie, Neagu Djuvara.

În 2017, şeful statului a semnat un decret privind acordarea “gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, domnului colonel, în retragere, veteran de război Djuvara Neagu-Bunea din Ministerul Apărării Naţionale”.