Ieri, 24 ianuarie, Craiova a ştiut să omagieze Unirea Principatelor Române, aşa cum a făcut-o de-a lungul timpului. Câteva sute de persoane au fost alături de oficialităţi la acţiunile organizate de Prefectura Dolj, în colaborare cu Garnizoana Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, pentru celebrarea Micii Uniri, aşa cum este cunoscut în istorie actul de la 24 ianuarie 1859. Mesajul a fost unul foarte clar, aşa cum era necesar, în acest An Centenar : atunci s-a pus prima „piatră” la constituirea Statului Naţional Unitar Român, constituit la 1 decembrie 1918.
Ziua de 24 ianuarie 1859 va rămâne în istorie. Este data când Alexandru Ioan Cuza, a fost ales ca domnitor şi al Ţării Româneşti, după ce, pe 5 ianuarie, ocupa aceeaşi demnitate în Moldova, tot după un scrutin, el fiind reprezentantul „Partidei Naţionale”. Pe 24 ianuarie, deputatul Vasile Boerescu a propus, la Bucureşti, în cadrul unei şedinţe secrete, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor şi al Ţării Româneşti. Lumea, strânsă în centrul Capitalei, aştepta, cu sufletul la gură, deznodământul, unul care n-a întârziat să vină: Alexandru Ioan Cuza era domnitor pe două state de aceleaşi sânge şi limbă. Faptul împlinit , atunci, a atras multe critici: Poarta Otomană şi Austria au considerat o încălcare a Convenţiei de la Paris, survenită în urma Războiului Crimeei (1863 – 1856), însă în textul din 1858, al acelui act, nu se stipula ca domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane separate. Practic, procesul de unificare a început în 1848 cîn cei doi domnitori din Moldova şi Ţara Românească, Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu au semnat uniunea vamală între cele două Principate. În 1862, Alexandru Ioan Cuza unifică cele două Parlamente şi, de aici, încolo, putem vorbi, şi în plan politic, de o singură ţară – România.
Începutul unei naţiuni
Ieri, câteva sute de craioveni au ţinut să participe, în Piaţa „A.I. Cuza”, alături de oficialităţi, la celebrarea actului de acum 159 de ani, cel care a pus bazele Statului Naţional Unitar Român. Ceremonia a debutat prezentarea onorului militar către oficialităţi, a continuat cu intonarea Imnului Naţional al României şi cu o slujbă religioasă. Au urmat alocuţiunile oficialităţilor: „În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, transmit mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan : „Unirea Principatelor Unite este pentru fiecare dintre noi mai mult decât un reper istoric. Ea reprezintă primul pas al României Unite, de care ne bucurăm astăzi. Sunt convinsă că fiecare dintre noi ne dorim o ţară sigură şi prosperă, în care să ne creştem copiii şi să le transmitem tradiţia şi valorile naţionale neatinse”. Nu numai ca prefect, dar şi ca român împărtăţesc aceste îndemnuri” – Dan Narcis Purcărescu, prefect al judeţului Dolj; „Ziua de 24 ianuarie a consfinţit naşterea unei naţiuni, prin abilitate politică şi excelenţă diplomatică, prin maturitate şi echilibru în tratativele interne, prin fermitate şi măiestrie în cele externe. Ea rămâne să reprezinte, aşa cum spunea însuşi cel care personifică Mica Unire, „triumful unui principiu mântuitor şi înălţarea unei naţii întregi”. Închei, readucând în memorie, câteva cuvinte asupra cărora ar trebui să reflectăm, ale celui care a condus primul Guvern al României unite, Barbu Catargiu: „Nu este destul Unirea între ţările surori; ne trebuie şi unirea între fiii ei. Aşa numai, vom consolida pentru veacuri marele fapt de astăzi; aşa numai, vom păstra locul nostru între naţiile Europei, unde ne aflăm, de astăzi, înscrişi”. Este un concept şi în prezent actual” – Ion Prioteasa, preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj; „Actul de atunci a fost cel care a dat imboldul pentru constituirea Statului Unitar Român. Aşa cum spunea Mihail Kogălniceanu , „Unirea, naţiunea a făcut-o. ” Craiova a fost în primele rânduri, aici fiind un puternic centru unionist, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza a vizitat Craiova la câteva luni de la alegere” – Stelian Bărăgan, viceprimar al Craiovei.
Cuza şi Craiova
Activităţile au continuat cu depuneri de jerbe de flori, din partea instituţiilor de stat , partide politice, asociaţii profesionale, etc., la statuia lui Alexandru Ioan Cuza. La sfârşitul ceremoniei, în tradiţionala Horă a Unirii s-a strâns asistenţa, nelipsind oamenii politici, indiferent de culoarea politică. Dar, amintind de statuia Domnitorului, credem că sunt necesare câteva precizări. Aceasta a fost ridicată la iniţiativa, din 1909, a deputatului de Dolj, Mişu Pop Lăcriţa, prin subscripţii publice, fonduri personale şi ajutoare de la prieteni. Comanda a fost realizată de Raffaelo Romanelli, sculptor din Florenţa, la atelierul acestuia fiind realizat şi monumentul din Iaşi al Domnitorului. Mişu Pop a dorit amplasarea în locul unde se află şi astăzi, dar, în acei ani, nu a obţinut acceptul autorităţilor, astfel că a fost montată în str. „Sf. Dumitru ”, pe o moşie a sa. În 1916, trupele germane de ocupaţie au transferat-o în Germania, dar la intervenţia prim-ministrului Alexandru Marghiloman, pe lângă mareşalul von Mackensen, s-a reuşit reauducerea în Craiova. În 1935, primarul Craiovei, Constantin Negrescu, a dispus instalarea sa în spaţiul de lângă Hotelul Minerva, iar din 1944 se află pe locul actual. Dar revenind la sărbătorirea Zilei de 24 ianuarie, merită menţionate date care ţin de legătura lui Alexandru Ioan Cuza cu Craiova, cuprinse în volumul „De la Alexandru Ioan Cuza la Carol I”, autori Luchian C. Deaconu şi Otilia C. Gherghe, Editura SITECH, anul 2000. La 26 iunie 1859, A.I.Cuza a sosit la Craiova, venind dinspre Turnu Severin. Iată ce se menţionează în lucrarea autorilor, citând Monitorul Oficial al României de atunci, precum şi alte surse : „…Măria Sa ajunse în capitala României Mici. Aici avu loc o primire splendidă. Se duse mai întâi la biserica Maicăi – Preciste, unde asistă la serviciul divin. … Primirea domnitorului s-a făcut pe locul numit Cântarul de piatră, acolo unde sunt astăzi Grădina Mihai Bravul şi Facultatea de Agronomie. … Petre Danielescu, unul dintre miile de craioveni care au luat parte la acest evenimentîşi aminteşte: „Din cotro va fi venit în oraş, lumea de astăzi nu mai ştie; ştie numai că tot oraşul Banilor era în picioare. Bărbaţi de toate vârstele, femei şi copii, cu ţăranii de la sate, s-au strâns la Cântarul de piatră, în câmpia netedă de lângă biserica Obedeanu”. … Lumea striga cât o lua gura, de credeai că tot pâmântul o lua în sus… Şi au jucat mult şi bine, până seara, craiovenii, căci aşa domnitor frumos, de viţă românească, nu mai văzuseră ei până atuncea pe pământul lor”.
