Valoarea creaţiei şi promovarea tradiţiei, premiate la Târgul Meşterilor Populari

0
488

Precedată de acordurile deja celebrei Fanfare de la Desa şi urmată de aplauzele publicului, festivitatea de acordare a premiilor la cea de-a XXXIV-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari le-a adus, ieri, bucurie şi chiar surprize participanţilor la această sărbătoare a tradiţiilor. Dacă unii dintre premianţi vin la Craiova de ani buni, precum Gheorghe Iorga (67 de ani), din Horezu, căruia i-a fost acordat Premiului Cetăţii Banilor, alţii, cum este cazul câştigătorului Trofeului – ceramistul Ion Mitroi (comuna Măldăieni, judeţul Teleorman) –, s-au aflat aici pentru prima dată. Valoarea celor opt premii decernate s-a ridicat la aproximativ 10.000 de lei, însă, mai ales pentru meşterii de-o viaţă, nu neapărat banii au contat, cât mai ales recunoaşterea meritelor lor deosebite, inclusiv a efortului pentru păstrarea şi perpetuarea tradiţiei populare.

Premiul Cetatii Banilor - Gheorghe Iorga

«În această ultimă zi a Târgului nostru dorim să îi premiem pe cei mai merituoşi meşteri. Este foarte complicat pentru noi să facem aceste alegeri. Întotdeauna am vrea să dăm premii tuturor participanţilor, însă, din păcate, nu se poate, este o competiţie deschisă. Dar dincolo de valoarea pur simbolică a acestor premii vreau să vă spun că fiecare dintre dumneavoastră sunteţi mai presus de condiţia umană obişnuită, pentru că aveţi o înzestrare pe care v-a dat-o Dumnezeu şi pe care o duceţi mai departe, spre fala noastră, a tuturor», le-a spus participanţilor Mihai Fifor, managerul Muzeului Olteniei – instituţie organizatoarea a acestei a XXXIV-a ediţii a Târgului, alături de Consiliul Judeţean Dolj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj şi Primăria municipiului Craiova.

Juriul care a decis câştigătorii concursului de creaţie l-a avut ca preşedinte pe prof. dr. Mihai Fifor, iar în componenţă pe dr. Cornel Bălosu – şeful Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei, drd. Irinel Cănureci şi prof. Anişoara Bălan – muzeografi în cadrul amintitei instituţii, drd. Albinel Firescu – şef secţie la Muzeul Judeţean Gorj, dr. Ionuţ Dumitrescu şi prof. Eugen Deca – şef secţie, respectiv muzeograf la Muzeul Judeţean Vâlcea.

Premiul I la secţiunile Tineret şi Aduţti

La Secţiunea Tineret, Premiul I a revenit lui Teodore Negoiţă – iconar, din Strehaia, Premiul al II-a a fost obţinut de Ştefan Truşcă – „pentru întreaga activitate în pedagogia muzeală, pentru faptul că învaţă o serie întreagă de copii să deprindă meşteşugul olăritului, anul acesta coordonând la Casa Băniei atelierele de creaţie pentru cei mici”, după cum au explicat organizatorii, iar Premiul al III-lea a ajuns la Ionuţ Nedelcea, de 12 ani – iconar, din Craiova. La Secţiunea Adulţi, juriul a decis că Premiul I îl merită Maria Neamţu, din Vâlcea, pentru ţesături. Premiul al II-lea a fost câştigat de Pompiliu Ciolacu –  iconar, din Tg. Jiu, iar Premiul al III-lea – de Cristina Niculescu, din Vâlcea, tot pentru ţesături.

Premiul Cetăţii Banilor „pentru păstrarea nealterată şi pentru promovarea autenticelor valori ale tradiţiei populare româneşti” – susţinut financiar, cu 1.000 de lei, de Primăria municipiului Craiova – a fost înmânat de viceprimarul Teodor Sas ceramistului Gheorghe Iorga (67 de ani), din Horezu (Vâlcea). Meşterul spune că n-a ratat nici o ediţie a Târgului de la Craiova – motiv de mândrie, de altfel, ca şi faptul că pe urme îi calcă atât unul dintre fii, cât şi fiica sa.

Cea mai importantă distincţie – Marele Premiu şi Trofeul, „pentru merite deosebite în conservarea şi perpetuarea tradiţiei, pentru calitatea şi valoroasa creaţie” – a ajuns la soţii Ion şi Nicoleta Mitroi, din comuna Măldăieni, judeţul Teleorman. Veniţi pentru prima dată la Târgul de la Craiova, aceştia au adus obiecte din ceramică inspirate din străvechea artă de Cucuteni, îndelung admirate, dar şi cumpărate de craioveni. S-au ales, pe lângă aprecieri, şi cu un premiu în bani de 3.000 de lei, oferit de Muzeul Olteniei.

 

Trofeu - Nicoleta si Ion Mitroi

Emoţionat, Ion Mitroi, câştigătorul Marelui Premiu şi Trofeului Târgului Meşterilor Populari la a XXXIV-a ediţie, a mărturisit că nu se aştepta să i se acorde această distincţie, care îi revine, în egală măsură, şi soţiei sale, cei doi lucrând şi participând împreună la astfel de manifestări.

«Am venit pentru prima dată la Craiova, cu un proiect ce are în vedere readucerea în actualitate a tradiţiilor populare mult mai străvechi decât cele care s-au prezentat efectiv până acum – e vorba de ceramică de peste 6.000-6.500 de ani, când nici măcar nu se inventase roata. Toate vasele sunt lucrate manual, cu o tehnică specială. Suntem doar patru sau cinci creatori în ţară, dar de fapt doar trei care lucrăm după tehnica veche. Este o ceramică ce se pictează pe lut crud, se freacă cu nişte pietre lucioase, după care se usucă, se arde în cuptor – la 860 de grade se presupune că era temperatura înainte, dar noi mergem undeva la 1.000 de grade», a explicat meşterul.

Ion Mitroi – absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (Secţia ceramică, sticlă, metal), şi soţia sa, Nicoleta Elena Mitroi –absolventă a Universităţii Politehnice Bucureşti, realizează astfel de obiecte de mai bine de zece ani. Cei doi au deschis mai multe expoziţii de vase cu forme, motive decorative şi cromatică specifice ceramicii cucuteniene – la Muzeul de Istorie din Suceava, Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” ş.a. Anul trecut au obţinut un premiu pentru creativitate la Târgul Meşterilor Populari de la Sibiu, oraş în care se pregătesc să revină la sfârşitul lunii viitoare, cu o nouă expoziţie de vase din argilă ce reproduc formele neolitice ale ceramicii cucuteniene.