Donald Trump l-a invitat pe Emmanuel Macron în vizită de stat la Washington

0
422

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a invitat pe omologul său din Franţa, Emmanuel Macron, să efectueze o vizită de stat la Washington, dar Preşedinţia de la Paris nu a acceptat încă detaliile programului evenimentului. Vizita de stat a lui Emmanuel Macron la Washington ar fi prima a unui lider străin de la începerea mandatului preşedintelui Donald Trump, în urmă cu un an. Conform unor surse citate de agenţia Reuters, vizita liderului francez la Washington ar urma să aibă loc în aprilie. Contactat de cotidianul Le Figaro, Palatul Élysée a confirmat că tema a fost evocată în timpul vizitei efectuate de Donald Trump la Paris în iulie 2017, precizând însă că detaliile nu au fost încă stabilite. „Oricare ar fi discursul părţii americane, discuţiile încă sunt în stadiul preliminar, nu s-a stabilit data, discuţiile între autorităţile din Franţa şi cele din SUA sunt încă în curs; invitaţia adresată de preşedintele american a fost primită favorabil de preşedintele Franţei”, a precizat Palatul Élysée.