Premierul Marii Britanii şi preşedintele Franţei au încheiat un nou acord privind securitatea frontierei comune

0
339

Premierul britanic Theresa May şi preşedintele francez Emmanuel Macron au încheiat un nou acord privind securitatea frontierei între cele două ţări, Londra urmând să plătească mai mult Parisului pentru oprirea imigranţilor care încearcă să ajungă în Marea Britanie. Cei doi lideri s-au întâlnit ieri la Academia militară Sandhurst, de lângă Londra, pentru discuţii pe o varietate de teme, de la securitatea graniţelor la Brexit şi cooperarea în domeniul apărării. Marea Britanie a fost de acord să-şi sporească contribuţia financiară pentru controlul frontierei în zona oraşului francez Calais şi a altor porturi la Marea Mânecii. „Investiţiile viitoare pe care le-am convenit astăzi vor face frontierele Regatului Unit şi mai sigure”, a declarat May. în cadrul unei conferinţe de presă comună cu liderul francez. Cu ocazia vizitei în Marea Britanie, preşedintele francez a împrumutat Londrei Tapiseria de la Bayeux, o pânză brodată de aproape 70 de metri lungime care descrie evenimentele din timpul cuceririi normande a Angliei, în anul 1066. Theresa May s-a declarat „onorată” de împrumutul Tapiseriei de la Bayeux, în timp ce Macron a afirmat că speră că va deschide „un nou capitol” în privinţa cooperării în domeniul culturii şi ştiinţei. Summitul Marea Britanie-Franţa s-a desfăşurat în contextul în care Londra încearcă să consolideze relaţiile bilaterale înainte de părăsirea Uniunii Europene, în martie 2019. Macron a afirmat că decizia Marii Britanii de a părăsi UE va crea unele „incertitudini pe termen scurt”. Cooperarea în domeniul apărării a fost un alt subiect al discuţiei între cei doi lideri. Theresa May s-a angajat să trimită trei elicoptere militare de transport ce vor oferi sprijin logistic trupelor franceze ce participa la operaţiunea antiteroristă coordonată de Paris în Mali şi alte ţări din regiunea Sahel. Operaţiunea se desfăşoară în principal pe teritoriului statului Mali, unde trupe ONU, UE şi ale Uniunii Africane încearcă să contracareze terorismul şi traficul ilegal de persoane, droguri şi arme. În acelaşti timp, Franţa urmează să participe cu trupe la grupul de luptă NATO coordonat de Marea Britanie care urmează să fie desfăşurat în Estonia.