Federica Mogherini: 2018 este un an crucial pentru statele din Balcani

0
431

Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Federica Mogherini, a declarat că anul 2018 este crucial pentru statele din Balcani în ceea ce priveşte integrarea europeană şi aplicarea reformelor. “Nu a fost un an uşor în Balcani. Am vizitat cele şase capitale ale regiunii în unele dintre cele mai dificile momente – în unele cazuri, un moment de criză politică profundă. Astăzi, datorită deciziilor îndrăzneţe şi a unei colaborări excelente, aceste crize au fost abordate şi rezolvate în cea mai mare parte. Calea către reforme a început din nou (deşi încă mai trebuie depuse multe eforturi), iar busola integrării europene arată calea. 2018 va fi un an crucial, pentru a consolida şi a face această cale ireversibilă. Ar fi un rezultat important nu numai pentru regiune, ci pentru întreaga Europă”, a scris Mogherini pe blogul său. La 21 noiembrie, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a susţinut apelul făcut de către Bulgaria pentru integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE. Ulterior, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat că extinderea Uniunii nu este posibilă până în 2020. Bulgaria, România, Slovenia şi Croaţia sunt singurele ţări din regiune care au devenit până acum membre ale Uniunii Europene. Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Kosovo şi Serbia au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare. UE este cel mai mare partener comercial al statelor din Balcanii de Vest, acumulând peste 76% din comerţul total din regiune.