Preşedintele PRM Dolj, Ion Dăbuleanu, a fost ales, recent, în funcţia de vicepreşedinte al partidului. Din această postură, liderul PRM Dolj a declarat că îşi propune „să îmbunătăţească structura partidului” prin atragerea de noi membri. „La lucrările Congresului al VI-lea al România Mare au participat un număr de 426 de delegaţi, iar filiala judeţeană a PRM Dolj a participat cu un număr de 20 de delegaţi. La acest Congres, a fost ales, în unanimitate, ca preşedinte, succesorul domnului Vadim Tudor, domnul doctor Victor Iovici. Acesta a îndeplinit anterior funcţia de viceprimar general al Capitalei, în două legislaturi. Totodată, fost adoptat şi noul statut al partidului. Nu mai există noţiunea de partid naţionalist, ci îi spune partid naţional, patriotic şi european”, a declarat Ion Dăbuleanu, preşedintele PRM Dolj. Potrivit lui Dăbuleanu, PRM Dolj numără, în prezent, 7.620 de membri.