Fotograf în spatele gratiilor

0
322

Nu mai este demult o noutate că arta răzbate şi în locurile unde te-ai aştepta poate cel mai puţin. Cea mai recentă dovadă este o expoziţie de fotografie avându-l ca autor pe Marius Pampu, unul dintre deţinuţii ce îşi execută pedeapsa în cadrul celui mai mare penitenciar din Craiova. Intitulată în mod sugestiv „Sub acelaşi cer”, expoziţia – al cărei vernisaj a avut loc la Cercul Militar din Craiova – este cea de-a cincea realizată de Marius Pampu. Aceasta nu ar fi avut loc însă fără sprijinul col. (r) Ecaterina Oreviceanu, directorul Cercului Militar Craiova, şi al prof. col. (r) Mircea Anghel, preşedintele Fotoclubului “Mihai Dan-Călinescu” de pe lângă Cercul Militar Craiova. La vernisaj au mai participat, alături de autorul lucrărilor, şi reprezentanţi ai Serviciului de Intervenţie Psihosocială din Penitenciarul Craiova.

Cu atât mai surprinzător este faptul că, deşi se află de mai mulţi ani în închisoare, Marius Pampu face parte din Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, fiind prima persoana privată de libertate care a fost înscrisă în această asociaţie.

Sprijinul acordat pentru organizarea unei astfel de manifestări culturale face parte din strategia penitenciarului craiovean de a spori şansele de reintegrare a persoanelor private de libertate, după ispăşirea pedepsei pe care o au de executat. „Preocupările administraţiei penitenciare pentru a dezvolta o cultură artistică persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate a noilor politici de sprijinire a reintegrării sociale a acestei categorii de persoane. În acest scop, au fost organizate manifestări variate care au încercat să ofere o viziune largă asupra societăţii, în cele mai diverse medii, de la expoziţii de artă la expoziţii ştiinţifice, de la manifestări culturale la manifestări sportive, cât şi asigurarea prezenţei grupurilor de persoane private de libertate, bărbaţi sau femei, la cămine de copii şi de bătrâni, dar şi în unităţi industriale”, a declarat Cătălin Borleanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Craiova.