De Ziua Naţională, aflăm grupele de la Cupa Mondială

0
394

După cea mai lungă şi densă campanie de calificare, au fost stabilite cele 32 de echipe care-şi vor disputa trofeul Cupei Mondiale. S-au jucat 871 de meciuri pentru a determina cele 31 de formaţii care s-au alăturat Rusiei. Prima partidă din preliminarii s-a jucat pe 12 martie 2015, iar ultima – pe 15 noiembrie 2017. S-au aliniat la start 210 echipe naţionale reprezentând cele 6 Confederaţii. Singura campioană mondială care nu a reuşit să se califice este Italia. Tragerea la sorţi, care va avea loc la Palatul de Stat Kremlin, este în direct la TVR 1 şi TVR HD vineri, 1 decembrie, de la ora 17.00.  Tragerea va fi efectuată  cu ajutorul a 9 foşti jucători, reprezentând ţara gazdă şi cele 8 campioane mondiale:  Diego Maradona, Laurent Blanc, Gordon Banks, Cafu, Fabio Cannavaro, Diego Forlan, Carles Puyol, Nikita Simonyan şi Miroslav Klose, purtătorul trofeului, din partea deţinătoarei titlului. Conducătorul ceremoniei va fi Gary Lineker, asistat de Maria Komandnaya, prezentatoarea Galei. La 91 de ani, Nikita Simonyan este cel mai vârstnic participant, membru al echipei URSS la Cupa Mondială din 1958. „E o distribuţie de top şi sunt încântat că vom avea alături de noi jucători legendari ai turneelor finale” a declarat Gianni Infantino, preşedintele FIFA. A 21-a ediţie a Cupei Mondiale FIFA Rusia va debuta pe 14 iunie şi se va încheia pe 15 iulie, cu finala de la Moscova. Toate partidele vor fi transmise în direct de TVR 1 şi TVR HD. Pe baza coeficientului şi a poziţiei fiecărei ţări în ierarhia FIFA/Coca Cola, FIFA a stabilit cele 4 urne din care se vor alege cele 8 grupe ale Cupei Mondiale. Două echipe din aceeaşi Confederaţie, cu excepţia UEFA, nu pot fi în aceeaşi grupă. Rusia este primul cap de serie şi va juca în grupa A.

Urna 1: Rusia, Germania, Brazilia, Portugalia, Argentina, Belgia, Polonia, Franţa.

Urna 2: Spania, Peru, Elveţia, Anglia, Columbia, Mexic, Uruguay, Croaţia.

Urna 3: Danemarca, Islanda, Costa Rica, Suedia, Tunisia, Egipt, Senegal, Iran.

Urna 4: Serbia, Nigeria, Australia, Japonia, Maroc, Panama, Coreea de Sud, Arabia Saudită.