good.bee Credit IFN S.A. – certificat de Comisia Europeană

0
439

good.bee Credit IFN are plăcerea să anunţe că a primit de la Comisia Europeană (CE)  certificarea pentru respectarea Codului European pentru bune practici în furnizarea de microcredite.

Certificarea confirmă poziţia good.bee Credit IFN SA ca fiind cel unul dintre cei mai buni furnizori de microcredite din Europa, fiind singura organizaţie din România care primeşte aceasta certificare. În procesul de obţinere a acestei recunoaşteri, good.bee Credit IFN SA a făcut dovada respectării standardelor stabilite de CE pentru sectorul de microfinanţare.

Directorul executiv al good.bee Credit IFN SA, Oleg Moraru a declarat: “Aceasta este o realizare importantă pentru orice organizaţie de microfinanţare din România şi din Europa. Suntem încântaţi că am atins standardele de performanţă solicitate de către CE, aceste standarde fiind în beneficiul clienţilor noştri, lucru care ne ambiţionează continuu.”

Codul European pentru bune practici în furnizarea de microcredite este o iniţiativă a Comisiei Europene care stabileşte un standard de calitate pentru sectorul de microfinanţare în Uniunea Europeană. Codul conţine o serie de clauze care trebuie implementate cu scopul de a oferi atât transparenţă, cât şi siguranţă investitorilor şi clientilor, cu privire la instituţia de microfinanţare şi procedurile şi produsele acesteia, promovând cele mai bune practici în domeniu.