Rombat – investiţii în protecţia mediului

0
1297

Cel mai mare producător de acumulatori auto din România, Rombat SA, doreşte să se implice tot mai mult în protecţia mediului şi a început de anul trecut să dezvolte capacitatea de reciclare de la Copşa Mică – Rebat. „Testăm acum un cuptor cu o capacitate de 14.000 de tone de plumb pe an, de peste trei ori mai mare decât cea existentă, care duce capacitatea totală la 20.000 de tone anual. Acest lucru ne va ajuta să creştem semnificativ randamentul de recuperare a plumbului din bateriile uzate”, a declarat Ioan Repede, directorul general al Rombat SA. Potrivit acestuia, în luna martie compania va pune în funcţiune şi instalaţia de sfărâmare şi sortare a bateriilor uzate. Noua instalaţie va funcţiona conform celor mai bune tehnici folosite în prezent la nivel mondial şi va duce la creşterea randamentelor de recuperare a plumbului şi a polipropilenei. Rombat a investit anul trecut 7,9 milioane de Euro la Rebat Copşa Mică, sumă destinată creşterii capacităţii de prelucrare a bateriilor uzate şi extragerii plumbului şi altor materii prime necesare în procesul de producţie al companiei. Punctul de lucru de la Copşa Mică funcţionează din 2005, când a şi primit autorizaţia integrată de mediu, ca urmare a preocupării companiei bistriţene pentru calitatea mediului.

Pentru 2011 –  peste 2.260.000 acumulatori

Compania Rombat SA Bistriţa a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de peste 280 de milioane de lei (aproape 67 de milioane de Euro), în creştere cu 30% faţă de anul anterior. Pentru 2011, producătorul de acumulatori auto prognozează o cifră de afaceri de peste 321 de milioane de lei. Anul trecut, compania a depăşit bariera de două milioane de baterii vândute, ajungând la 2.135.213 unităţi. Pentru 2011, Rombat şi-a stabilit ca ţintă vânzarea a 2.260.000 de acumulatori auto. Aproximativ 54% din producţia de la Bistriţa merge la export, în principal pe piaţa franceză, unde Rombat deţine o cotă de piaţă de 10%. Pe plan intern, Rombat ocupă 65% din piaţa totală şi 53% din segmentul after market. Compania are sediul la Bistriţa şi deţine nouă centre logistice: două la București şi câte unul la Brăila, Braşov, Craiova, Deva, Iaşi, Oradea si Râmnicu Vâlcea.