Doljul continuă să caute dascăli

0
369

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a scos şi pentru această săptămână la concurs ore pentru dascăli. Normele şi Fracţiunile de normă au rămas libere zilele trecute după ce dascălii care le ocupau fie au renunţat la ele pentru că erau la plata cu ora fie pentru că au intrat în concediu fără plată.

„Au rămas libere 9 ore de Educaţie fizică la Malu Mare şi 3 ore de aceeaşi specialitate la Brabova. La Valea Stanciului a rămas liber un post de educator, iar la Ţuglui este un post combinat din 9 ore de biologie, 6 de Educaţie tehnologică, 2 de Educaţie muzicală şi o oră de Limba latină. Acest post poate fi solicitat de persoane care au susţinut concurs pe biologie pentru că în mediul rural se pot considera calificaţi profesorii cu jumătate de normă în specialitate şi restul de ore pentru completare. La Şcoala „Sfântul Vasile” din Craiova s-a creat o grupă de grădiniţă şi au apărut două posturi de educatoare: una pentru după -amiază şi una pentru dimineaţă şi un post de profesor psihopedagog”, a precizat Alexandrina Năstase, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să depună o cerere până miercuri, 26 octombrie a.c, o cerere prin care să dovedească că au obţinut minimum nota 5 la concursul susţinut în perioada 2008-2011. Posturile nesolicitate vor fi scoase la concurs,  organizat la sediul unităţilor de învăţământ, la sfârşitul săptămânii.