Internaţionalul egiptean Mohamed Salah, transferat în vară de la AS Roma la Liverpool, pentru 42 de milioane de euro, îşi justifică investiţia. El a marcat deja 14 goluri în 18 meciuri ale echipei sale (incluzând participarea în Liga Campionilor) şi nouă goluri au fost înscrise în cele 12 meciuri de campionat. Conaţionalul său, fostul internaţional egiptean Ahmed Hassan Hussein Abdelhamid „Mido” (34 de ani), trecut pe la Zamalek, Gent, Ajax, Celta Vigo, Marseille, Roma, Tottenham şi West Ham, afirmă pe Twitter că Salah nu va rămâne multă vreme la Liverpool, fiind deja ochit de Real Madrid. Mohamed Salah a calificat recent, într-un meci istoric, la Alexandria, Egiptul, la viitoarea ediţie a CM din Rusia, transformând un penalty decisiv, în partida cu RD Congo. Forma bună a lui Salah se datorează şi antrenorului său Jurgen Klopp, care l-a titularizat meci de meci, dându-i încredere.