Craiova: Comercianţii din Gara Craiova controlaţi de poliţiştii SRPT

0
1142
Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi (SRPT) Craiova au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi activităţilor ilicite de comerţ. Activitatea oamenilor legii s-a desfăşurat atât în incinta staţiei C.F. Craiova, unde sunt amenajate puncte de lucru ale mai multor societăţi comerciale, cât şi în zonele adiacente. Poliţiştii craioveni au verificat 9 puncte de lucru ale unor societăţi comerciale şi au legitimat mai multe persoane, în special din rândul personalului angajat în cadrul unităţilor comerciale. În acest sens, aceştia au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 23 000 lei. Totodată, poliţiştii S.R.P.T. au confiscat bunuri în valoare de 800 de lei, constând în cantitatea de 150 de litri băuturi alcoolice şi 400 de ţigarete. Un exemplu în acest sens îl reprezintă controlul efectuat la punctul de lucru ce aparţine unei S.C.  situat în cadrul Complexului comercial al Staţiei C.F. Craiova, unde s-a constatat că reprezentantul agentului economic deţinea în magazin, în vederea comercializării, cantitatea de 150 de litri băuturi alcoolice pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Agentul economic a fost sancţionat contraveţional de poliţişti conform prevederilor  Legii nr. 12/1990 Rep. cu amendă în valoare de 20.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de băuturi alcoolice.