Grupare de traficanţi de persoane destructurată de oamenii legii

0
403

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Dolj şi Gorj, împreună cu procurorii DIICOT, au destructurat, ieri, o grupare infracţională specializată în trafic de persoane şi spălare de bani. Până în acest moment anchetatorii au identificat şase victime, dintre care două minore, trecute peste graniţă cu ajutorul unor acte false (act de identitate, procură notarială pentru însoţitor), care au fost transportate în Italia, unde au fost exploatate sexual. Membrii grupării au obţinut bani şi bunuri mobile, care au fost schimbate şi transferate pentru a ascunde natura provenienţei sau a proprietăţii acestora.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu colegii de la Târgu Jiu, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au făcut, ieri dimineaţă, cinci percheziţii domiciliare în judeţele Gorj şi Dolj. Oamenii legii au descins în Târgu Jiu, Bumbeşti – Jiu şi Runcu din judeţul Gorj, precum şi în Răcari, judeţul Dolj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane (minore şi majore), proxenetism şi spălare a banilor, fiind emise 3 mandate de aducere pe numele liderilor grupării. Conform reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), „din cercetări a reieşit că, începând cu vara anului 2015 până în luna noiembrie a anului 2016, membrii grupării ar fi recrutat şi transportat în Italia, în mod repetat, în scopul exploatării sexuale a acestora, două minore, de 15 şi 16 ani. Cele două minore ar fi fost îndrumate, călăuzite şi transportate de cei în cauză, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, cu acte false (act de identitate, procură notarială pentru însoţitor). De asemenea, membrii grupării sunt bănuiţi că ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către 4 tinere, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 ani. Din activitatea infracţională, aceştia ar fi obţinut bani şi bunuri mobile, pe care le-ar fi schimbat şi transferat, pentru a ascunde natura provenienţei sau a proprietăţii acestora”. Persoanele pe numele cărora s-au emis mandate de aducere au fost ridicate şi duse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale. La activităţi au participat şi poliţişti de la inspectoratele judeţene de poliţie Gorj şi Dolj, precum şi jandarmi.