Pe fondul nivelului ridicat al poluării, toate şcolile din New Delhi au fost închise

0
396

Toate şcolile din capitala indiană New Delhi au fost închise, astăzi, pe fondul nivelului ridicat al poluării, iar autorităţile locale au emis avertismente de sănătate pentru bolnavi şi vârstnici. Indicele calităţii aerului, care măsoară concentraţia particulelor toxice din aer, se află la un nivel “sever” de 471, în condiţiile în care valoarea maximă citită este de 500, iar orice măsurători care depăşesc 400 sunt considerate nesănătoase de către autorităţile responsabile cu gestionarea poluării. Un val dens şi maroniu de smog acoperă oraşul, iar locuitorii au reclamat simptome precum usturime la nivelul ochilor, iritarea nasului şi a gâtului. Asociaţia medicilor din India a declarat o urgenţă de sănătate publică, iar autorităţile au sfătuit grupurile de mare risc – cum ar fi cetăţenii în vârstă, bolnavii de inimă şi cei cu astm bronşic – să evite ieşirile din casă. Primăria din New Delhi a precizat că nivelul ridicat al poluării se datorează arderii păşunilor şi a unor terenuri agricole de către fermierii din localităţile vecine. Experţii locali susţin că, în anumite zone, nivelul de poluare este de 25 de ori mai mare decât limitele internaţionale de siguranţă, echivalent cu fumatul a 50 de ţigări pe zi. Situaţia nu se va schimba în următoarele zile, întrucât condiţiile de vânt şi umiditatea ridicată conduc la o acumulare de poluanţi. Oraşul New Delhi se află printre cele mai poluate oraşe din lume în ultimii ani, potrivit datelor furnizate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Acest clasament este condus de regiuni din India, China şi Iran.